CRITICII

Marketing politic: guvernul creează problemă, guvernul caută soluția, guvernul aplică soluția și rezolvă problema

Marketing politic: guvernul creează problemă, guvernul caută soluția, guvernul aplică soluția și rezolvă problema.

Cazul BlueAir. O instituția a statului român aflată în subordinea unuia dintre ministere a creat o problemă: după o criză sanitară și în plină criză economică internațională a blocat conturile bancare ale principalei companii aeriene românești private.

Sigur că fără conturi, adică cu banii blocați, nu poți plăti taxe de aeroport, nu poți alimenta cu combustibil, nu poți face absolut nimic în această lume. Așa se face că activitatea companiei BlueAir a fost pur și simplu blocată.

Guvernul a creat problema.

Acum guvernul identifică că are o mare problemă: o companie puternică românească ce activa pe piața europeană a fost blocată și mii de români nu se mai pot întoarce acasă sau nu pot pleca din România.

Guvernul a creat problema. Guvernul a identificat problema.

Acum problema există, a fost identificată, dar ea trebuie rezolvată. Așa se face că se identifică imediat soluția: deblocarea conturilor.

Guvernul a identificat soluția și a rezolvat problema.

Dar vedeți dumneavoastră, cei care se prezintă pe post de salvatori sunt chiar cei care au creat problema iar consecințele nu au fost integral anulate.

Acest guvern este cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată România. Este un guvern plin de incompetenți care conduc după ureche și fără carnet, direct în zid. O țară nu se conduce pe încercate.

Related Articles

Back to top button