de Ovidiu Tânjală
La începutul Primului Război Mondial lira sterlină era moneda de rezervă a întregii lumi, Anglia a dus războiul abuzând de statutul lirei sterline, distrugând încrederea în aceasta. Este mai puțin cunoscut faptul că la mijlocul celui de-al treilea deceniu al secolului trecut dl. Churchill a încercat să restabilească prestigiul lirei încercând o nerealistă revenire la convertibilitatea acesteia în aur la paritatea dinainte de război – de parcă pagubele produse de război n-ar fi existat – încercare firește eșuată în scurt timp. Dl. Churchill a devenit astfel, în ordine firească, groparul monedei Imperiului Britanic și apoi al Imperiului Britanic.
Lira sterlină a lăsat loc dolarului ca monedă de rezervă. Acum un secol, în anii douăzeci, erau multiple posibilități de a tezauriza, deși Revoluția Bolșevică pusese sub semnul întrebării însăși existența rublei existau nenumărate monede convertibile sau monede fabricate din metal prețios care puteau fi tezaurizate. Până la șocul confiscării aurului provocat de președintele Roosevelt se considera a fi extrem de sigură și deținerea de metal prețios, exista o vastă tradiție contractuală, costurile putând fi specificate în metal prețios fără ca legislația privitoare la monedă să poată fi invocată pentru a evita plata bunurilor sau a serviciilor contractate. Confiscarea aurului dar și prăbușirea lirei și mai apoi prăbușirea spectaculoasă a mărcii nu au făcut decât să consolideze statutul dolarului ca monedă de rezervă.
Dar adevărata dominație a dolarului american a început la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o dată cu începutul Războiului Rece. Logica maniheistă, logica clară și simplă a Războiului Rece lega soarta libertății de cea a Statelor Unite. Nu a fost nici un fel de exagerare, tancurile sovietice erau pe Elba, era limpede că singura putere care putea împiedica extinderea la nivel global a comunismului era America. Soarta libertății și soarta Americii erau perfect suprapuse, extincția libertății în SUA însemna pur și simplu extincția libertății.
Ce valoare au banii dacă nu suntem liberi? Au desigur o oarecare valoare, este mai bine să-i avem decât să nu-i avem, noi ce-am trăit în comunism putem discuta ore în șir despre valoarea banilor în comunism. Dar banii au cu adevărat valoare atunci când suntem liberi, atunci când putem face ce vrem cu ei iar producătorii sunt liberi să ne ofere bunurile și serviciile de care avem nevoie în schimbul banilor noștri. Fiecare dintre noi știe că nu trebuie doar să câștige bani, trebuie să fie și liber pentru a-i cheltui în vreme ce producătorii trebuie să fie liberi să ne ofere bunuri și servicii. Mai mult, atunci când avem bani este în interesul nostru să promovăm cauza libertății tocmai pentru a fi cât mai siguri că ne vom putea folosi de banii noștri.
Logica economică ca și logica Războiului Rece a legat soarta dolarului de cea a libertății, a legat soarta libertății de cea a dolarului.
Desigur, au existat monede concurente dolarului pe tot parcursul Războiului Rece – marca vest-germană de exemplu – dar acestea erau acceptate doar ca monede de rangul doi căci era de neimaginat faptul de a cheltui fie și o singură marcă în libertate de îndată ce libertatea va fi fost alungată din SUA.
În timpul Războiului Rece dolarul nu a fost doar monedă de rezervă, așa cum fusese lira sterlină, dolarul a căpătat statutul de monedă a libertății, nici mai mult nici mai puțin. Toată lumea voia dolari, oamenii erau dispuși să reflecte în prețul mai scăzut pentru bunurile și serviciile vândute preferința pentru dolari, preferința de a deține dolari în defavoarea oricărei alte monede. Totul a fost oarecum rezonabil până când americanii înșiși au băgat de seamă ce li se întâmplă, americanii înșiși au înțeles că oamenii din toată lumea vor dolari, că vor dolari și nu neapărat excavatoare Caterpillar sau alte bunuri similare. Pragmatici cum îi știm au exacerbat situația, au vândut pur și simplu dolari și cam atât – au uitat adică de excavatoare – au vândut dolari ca fiind o garanție a libertății pentru deținătorii acestora. Negustori cinstiți, americanii s-au concentrat pe ce voia restul lumii în schimbul dolarilor, anume pe libertate și pe securitate, adică au garantat libertatea celor care acceptau dolari de hârtie.
Știm cu toții că americanii s-au ținut de promisiune, că au livrat ceea ce lumea a așteptat în schimbul dolarilor proaspăt tipăriți: au livrat libertate și securitate, au avut chiar imprudența de a câștiga Războiul Rece.
În acest sens președintele Reagan a fost, într-adevăr, un dezastru pentru afacerea lucrativă de a vinde dolari în schimbul garanției libertății. De ce-ar mai avea oare lumea nevoie de dolari acum că libertatea a devenit imaginabilă chiar și dacă situația libertății americane nu este tocmai fastă? Oare dispariția URSS nu înseamnă că dolarul american redevine o monedă ca oricare alta, că poate oricând avea soarta lirei sterline?
Rândurile de mai sus oferă o explicație plauzibilă pentru metastaza sectorului financiar al economiei americane în detrimentul sectoarelor economice productive. De asemenea, avem explicația pentru prezența bazelor americane peste tot în lume căci este vorba pur și simplu de onorarea unor promisiuni de securitate. Dar avem și explicația pentru războaiele permanente purtate mai ales după sfârșitul Războiului Rece, demonizarea grotească a unor oameni sau situații banale la scara istoriei, fie că este vorba de dl. Miloșevici, de dl. Saddam Hussein, de Libia sau de Siria. Goana după conflicte cu puteri minore, gonflate propagandistic pentru a face să pară că libertatea noastră, a tuturor, depinde de SUA într-un mod similar cu modul în care libertatea a depins de SUA în timpul Războiului Rece, nu arată decât că SUA s-a obișnuit să vândă securitate în schimbul unor dolari de hârtie și că este în căutare disperată de clienți.
Este de remarcat că tocmai virtuțile Americii au adus-o în această fundătură, America a fost cândva o țară liberă și productivă capabilă să proiecteze asupra întregii lumi imaginea demnă a libertății umane. Am obișnuit-o să capete bunuri și servicii în schimbul unor dolari de hârtie proaspăt tipăriți, chestiunea este oarecum similară cu situația urșilor cavasiurbani din România care la început au fost hrăniți cu bunăvoință dar care acum își cer insistent tainul.
Traiul facil de pe urma tiparniței de bani are consecințe, libertatea nu mai este valoarea supremă a multor americani. Dimpotrivă, ideologia stângii postmoderne, faptul că chestiuni altă dată marginale precum LGBT+ etc au ajuns în centru vieții politice americane arată nihilismul extrem al elitelor americane. Și tocmai nihilismul este ceea ce clienții SUA de oriunde din lume nu pot tolera. Căci oamenii le cer americanilor securitate pentru a-și putea cheltui dolarii în libertate. Acești clienți vor să existe o zi de mâine care să fie liberă. Exhibarea homosexualității la nivelul elitelor americane pune la îndoială existența zilei de mâine iar centralizarea, birocratizarea și reglementările din ce în ce mai stufoase fac improbabilă supraviețuirea libertății în America. De ce oare ar mai vrea cineva dolari mirosind a cerneală proaspătă? Oare să nu putem pune între paranteze stupizenia făcută de președintele Reagan? Cum de-a putut să arunce URSS la coșul istoriei? Oare să nu putem reîncălzi ciorba atât de hrănitoare a Războiului Rece?
Este limpede acum care este rolul actualului conflict din Ucraina, care este rolul diviziei americane proaspăt sosite în România. Mai sus am încercat o explicație rațională a ceea ce ni se întâmplă înainte ca mirosul de sânge, înainte ca ura și umorile războiului să ne facă să nu mai putem vedea ce se petrece. Este târziu pentru a mai reacționa eficient dar poate că, după ce toată lumea va fi obosit, supraviețuitorii își vor aminti de capcana lui Triffin și vor încerca să o evite.
