CRITICII

Transportatorii nu mai vor să participe la discuții până când Sorin Grindeanu nu își dă demisia

Continuă protestele transportatorilor și agricultorilor din România. Reprezentanții transportatorilor susțin că nu mai vor să discute cu autoritățile până când Sorin Grindeanu nu își va da demisia.

Fermierii și transportatorii continuă protestele, după ce discuțiile purtate, timp aproape patru ore, la Ministerul Finanțelor, au eșuat. Unii dintre transportatori anunță inclusiv proteste separate. Aseară, spiritele s-au încins în mai multe zone din țară. În Vama Siret, circulația a fost paralizată ore în șir, în timp ce, în capitală, mai mulți manifestanți și-au strigat supărarea din Piața Constituției. Astăzi este așteptată o nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Între timp, 10 dosare penale au fost deschise în urma violențelor dintre manifestați și forțele de ordine. 
Transportatorii cer demisia ministrului Sorin Grindeanu.

A fost haos în marile orașe, după ce negocierile dintre fermieri, transportatori și guvern au eșuat. Sute de protestatari au mers cu mașinile în piața Constituției și au încercuit Parlamentul. Protestului uriaș s-au alăturat și șoferii de taxi și de transport pe platformă.

Tensiunile dintre jandarmi și protestatari au început să fie mai puternice după eșuarea discuțiilor de la ministerul Finanțelor, unde toate negocierile au fost date peste cap.

Principala nemulțumire a transportatorilor constă în taxele de drum și scumpirea RCA-ului, în timp ce agricultorii așteaptă o schimbare în ceea ce privește importul cerealelor din Ucraina. 

Premierul Marcel Ciolacu își pregătește o noua întâlnire de lucru cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, a anunţat Biroul de presă al Guvernului, întâlnirea este programată pentru ora 9:30, la Palatul Victoria.
Întâlnirea de lucru are loc în contextul protestelor transportatorilor şi agricultorilor. 

Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă și în acest context.

Related Articles

Back to top button