Karner insistă că Austria își va menține opoziția față de aderarea terestră la Schengen a României și Bulgariei
Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a arătat că Austria își menține opoziția față de o aderare deplină la Schengen a României și Bulgariei.
Potrivit ziarului austriac Kronen, ministrul austriac Gerhard Karner, prezent la un eveniment , a insistat asupra poziției anterioare de veto a Austriei cu privire la aderarea deplină.
„Cred că este foarte important să menținem acest pas acum și să nu filozofăm despre următorul”, a declarat Karner cu privire la următorul pas privind aderarea completă a celor două state în spațiul de liberă circulație, adică includerea cu frontierele terestre, în martie urmând să fie eliminate controalele din aeroporturi și porturi.
Potrivit presei austriece, guvernul de la Viena se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea Uniunii Europene pentru acceptarea celor două state în spațiul de liberă circulație.
Calendarul aderării complete la spațiul Schengen, anunțat de Executivul de la București, e încă incert.
Karner a susținut încă de la începutul anului acesta, în urma acordului privind eliminarea controalelor pentru România și Bulgaria la frontierele aeriene și navale, că „o includere completă în acest stadiu ar fi greșită”.