Străinii fac profit din apa noastră, iar românii sunt acuzați de „furt” pentru că o folosesc

În România, apa e gratis doar pentru francezi. Fermierii români din Lungulețu, Dâmbovița, au ieșit miercuri în stradă, după ce Apele Române i-au acuzat de „furt de apă” pentru că încearcă să-și ude culturile. Între timp, Grupul francez Veolia, care controlează Apa Nova – compania ce deține monopolul pe apa Bucureștiului – este protejat cu sfințenie de statul român. Apa din râurile noastre nu mai e „a tuturor”, ci o resursă rezervată pentru profiturile unor corporații străine. Țăranii sunt prigoniți, marile grupuri sunt privilegiate. România n-a ajuns colonie. A fost predată cu tot cu robinet.
O postare apărută pe Facebook miercuri-dimineață anunța că „un abuz incredibil a avut loc în Lungulețu”. Fermierii acuză că Apele Române îi opresc din a mai folosi apa care „nu e proprietatea nimănui, ci a noastră, a tuturor”. „Apa care ne-a hrănit strămoșii e un bun comun, nu al statului”, spun aceștia, în postarea de pe contul „Bazinul legumicol al comunei Lungulețu”. În fața primăriei s-au adunat zeci de persoane, reprezentanții Apelor Române trimiși în control anunțându-și superiorii că nu-și pot duce la bun sfârșit acțiunea de control, pentru că sunt împiedicați de săteni.
„OPRIȚI-VĂ DIN CE FACEȚI !!!!
Un abuz incredibil a avut loc în Lungulețu! Un om al locului, care își uda varza din Dâmbovița, a fost luat cu mașina poliției la directiva Apelor Române! Nu putem tolera așa ceva! Azi, miercuri, la ora 11:00, ne strângem TOȚI în fața primăriei. Să le arătăm că Lungulețu nu tace!
Români, apa e viață! Este sângele care pulsează în venele pământului nostru strămoșesc, un dar divin, izvorât din inima României. Nu e proprietatea nimănui, ci a noastră, a tuturor! Căci fără apa ce dă rodire și suflare, nici pământul nu rodește, nici omul nu trăiește. Apa care ne-a hrănit strămoșii e un bun comun, nu al statului!
Acum e ceasul să ne trezim! Dacă lăsăm semințele fricii să ne încolțească în tăcere, lanurile drepturilor noastre vor ajunge pradă. Fiecare dintre noi e o picătură în râu; dacă picăturile nu se unesc, albia seacă, iar puterea ne este luată.
Haideți, frați români, din toate colțurile țării! Lăsați-vă pentru o clipă grijile și veniți să apărăm împreună ceea ce ne aparține de drept! Să le arătăm că rădăcinile noastre sunt adânci și că vocea unită a poporului nu poate fi îngenuncheată! Astăzi e Lungulețu, mâine poate fi oriunde. Luptăm pentru dreptul la apă, luptăm pentru România!”, au postat fermierii, pe contul Bazinul legumicol comuna Lungulețu.
În fapt, ar fi vorba de zeci de cazuri de furt de apă din râul Dâmbovița, acuză în schimb reprezentanții Apelor Române. Situația a ieșit la iveală atunci când instituția statului a realizat că nu mai poate furniza din râul Dâmbovița întreaga cantitate de apă la care s-a angajat către Apa Nova.
„Avem o acțiune de control vizavi de furtul acesta de apă al oamenilor care iau direct din râul Dâmbovița. La noi singurul beneficiar de pe Dâmbovița este apa Nova. Nouă aceștia ne spun exact cât trebuie să le dăm pe zi, ca să putem să asigurăm, cu tot cu Argeșul, calitatea apei și debitul de apă necesar pentru alimentarea cu apă a Bucureștiului. Având în vedere aceste minuni, noi am constatat că de fapt debitul ăsta pe care noi îl dăm la Apa Nova dispare. Noi trebuie să dăm suplimentare la debitul pe care ei ni-l cer. Iar pe zona aceasta, Lungulețu, având în vedere că este o zonă de agricultură intensă a unor persoane fizice, PFA-uri, sau nu știu exact ce este acolo, pentru că noi ne-am dus de fapt la primărie, au găsit o grămadă de motopompe de mici dimensiuni, de mari dimensiuni, care alimentează ilegal din râul Dâmbovița. Și am înțeles – din ce ne-au spus colegii, pentru că nu s-au întors de pe teren – că au fost în jur de 70-80 persoane la primărie, care i-au atacat fizic și verbal, inclusiv pe reprezentanții IPJ Dâmbovița. Așa înțeleg eu. Am înțeles că primarul a sunat la 112 și a venit Jandarmeria ca să poată să plece oamenii noștri de acolo”, a precizat directorul tehnic al Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea, Bogdan Gorunescu, conform „Adevărul”.