În timp ce pandemia se muta ușor în sălile de judecată, politicienii nostri cu mintea îmbuibată de petrecerile fară jenă din parlament și pe unde se mai pot ascunde, ne țin atenția ocupată cu noua vedetă a propagandei guvernamentale – Planul Național de Redresare și Reziliență.
Un fel de panaceu care va rezolva, prin obediență totală și atașament necondiționat la instituțiile UE și cele ale finanței mondiale, toate nevoile națiunii. În treizeci de ani de când România ajunsese cu zero datorii la cămătarii internaționali, clasa politică nu a reușit să depășească stadiul discursului demagogic, cu toate că s-a beneficiat în mod constant de împrumuturi și fonduri nerambursabile prin programe care nu au lăsat mare lucru în zestrea poporului român: finanțări de la Banca Mondială și FMI, fonduri de preaderare, programe operaționale , de dezvoltare și de integrare, după aderarea la comunitatea europeană. Dacă te urci pe un deal mai înalt, în orice zonă a țării vei vedea împrejur linii aeriene de înaltă tensiune, drumuri vechi de când lumea, scoli și grădinițe construite cu mulți ani în urmă, întreprinderi comuniste aflate în degradare sau transformate în depozite de asazișii investitori străini; mai nimic care să arate amprenta finanțărilor din ultimii treizeci de ani.
De la “”nu ne vindem țara”” am rămas blocați pe toate palierele vieții sociale: în sistemul de sănătate, în sistemul de pensii, pe rețelele de transport. Mă opresc la cele trei sisteme pentru că se bate monedă ca și condiție de accesare a împrumuturilor fluturate de UE. Să le luăm pe rând.
Sistemul de sănătate a rămas împietrit la nivelul anilor 90 că bază administrativă. Cauza este una la vedere și anume dorința tuturor politicienilor indiferent de culoare politică de a menține monopolul unei singure case de asigurări în materie de servicii de sănătate: CNAS. Motivul este unul vizibil cât China, cum se spune: îndoparea clientele politice cu bani smulși cu forța din buzunarul tuturor. Spitale învechite, în care mori cu zile inclusiv prin ardere cu flacăra, înțestate cu scheme de personal supradimensionate, furnizori de medicamente din toată lumea cu dare de mână , prestatori și furnizori pentru toate fleacurile, de la spălătorii la restaurante, se numără printre consumatorii fondurilor de sănătate. Fostul sef al DNA, aprecia nivelul spăgilor în sistemul de sănătate este undeva între 5 si 20%. Dacă aplicăm acest procent la bugetul CNAS din ultimii treizeci de ani vom ajunge la o suma greu de imaginat în cifre, că să nu mai vorbim de echivalent în echipamente și spitale moderne. După cum știm cu toții, suntem în prezent ca acum 30 de ani, politicieni de toate culorile nu au privit spre sistemele de sănătate din occident nici macar după 14 ani de la aderarea la UE, și nu au motiv să o facă decât cu forța.
În sistemul de pensii situația este similară, ba chiar mai rău. Nu mai putem vorbi de principiul contributivității ci doar de cel mai tare-n clanță: magistrații, aviatorii, polițiștii, militarii au tras la greu și au obținut pensii speciale care nu au nici o legătură cu ce au cotizat în perioada de activitate, care s-a scurtat și ea considerabil. Am ajuns în situația imorală ca oameni în floarea vârstei, ajunși la maturitate profesională până la vârsta de 50 de ani, să se retragă din activitate cu pensii nesimțite și intrând apoi pe ușa din față sau din dos în sistemul bugetar mult mai bine remunerat față de lucrul în sistemul privat. Se puteau da legi care să permită intrarea pe piață a unui sistem de pensii privat asigurat și verificat pe modelul celor din vest? Bineînțeles, dar nu a fost voință politică din motivele de mai sus.
Despre transport este inutil să mai discutam; transportul feroviar a fost pus la pământ iar rețeaua de drumuri naționale și județene a rămas în aceeași stare, cu mențiunea că a fost folosit că pâlnie de aspirație a fondurilor publice pentru firmele de casă locale și mai nou din toată Europa. Am rămas cu coridoarele de transport doar pe hârtie, în timp ce în țările cu același statut, Ungaria, Cehia, Polonia, cetățenii se zbenguie pe mii de km de autostrada.
Am avut un proiect de țară? Nu. Românii s-au împrăștiat în lumea largă în căutarea unui trai mai bun, cu pregătirea și experiența câștigate pe bani grei de la statul român. Nu sunt de condamnat dar nici de invidiat, atâta timp cât clasa politică de la noi nu a fost deloc mișcată de dorința de reunire a românilor în granițele istorice firești . Nu doresc să fac un laudațio, dar până la AUR nici un partid din România sau din Basarabia care să facă in concret cea ce se va realiza acum: un singur parlament care să reprezinte românii din stânga și dreapta Prutului. E de urmărit acest demers care cu siguranță o să dea rezultate.
Politicieni gângavi, cu pretenții de urmași ai bratienilor care nu respectă nici măcar propriile reguli, ca să nu mai vorbim de o umbră de bun simt, nu au alt interes decât a supune Romania intereselor străine și propria înavuțire, nu au făcut și nu vor face decât zgomot și fum, indiferent că se afla la guvernare sau în opoziție, motiv pentru care nu am mari așteptări de la ei. O noua revoluție, prin importul unui model de administrație performantă, este singura cale de scăpare din marasmul demagocic trecut și prezent.
