CRITICII

Alexandru Săraru: U(nde) S(unt) R(ăzvrătiții)?

Pe data de 27 iunie s-au desfășurat alegeri locale parțiale. În unele localități au fost rezultate previzibile, în altele au fost surprize.

PSD și PNL și-au împărțit fotoliile de primar, iar cei de la AUR s-au clasat pe locul trei. Pentru un partid aflat de puțin timp pe scena politica, este o performanță.

Ceea ce a surprins pe mulți este faptul că USR PLUS nu a obținut niciun mandat. Pe mine, însă nu mă surprinde. De ceva timp , USR este în cădere libera, motivele fiind destul de clare. Încă de la înființare, USR a setat așteptări foarte înalte. Se erijaseră în justițiarii României, cei care ar fi trebuit să aducă SCHIMBAREA. Principiul cu care au păcălit destul de multa lume era „ei sunt nenorociți, noi suntem singurii buni. Toți sunt corupți, infractori, noi suntem nepătați.” O minciună grosolană, o manipulare ieftină care a mers un interval de timp.

O tactică „noi versus ei” încercată și de la alții, dar folosită de usr-iști destul de inteligent pentru o perioadă. Oamenii care i-au simpatizat au început să își dea seama de capcana care le-a fost întinsă, iar marea bulă s-a spart cu adevărat în momentul în care USR a ajuns la guvernare, făcând parte din Sfânta Treime: PNL-USR-UDMR. Pe cei de la PLUS nu îi pun în ecuație, sunt doar un apendice.

Marile așteptări ale simpatizanților lor au fost înșelate. Așteptările la nivel înalt atrag dezamăgiri, apoi antipatii pe măsură. Cât de vocali de agresivi erau când se aflau în opoziție. Acum când au dat de ciolan se comportă exact ca cei pe care îi criticau. Respectă o linie a intereselor pe care înainte o detestau, chipurile.

Așa că, rezultatele acestor alegeri locale parțiale nu reprezintă o așa mare surpriză. Oricâte scuze ar caută și ar prezenta Barna , că dacă ar fi fost două tururi alta ar fi fost soarta acestor alegeri, nu stau în picioare. Se pare că în nicio localitate , USR nu a ieșit măcar pe locul doi ca să poată să emită asemenea pretenții, așa că senor Barna ori minte, ori nu știe.

Dacă mai era ceva de demonstrat, s-a întâmplat de când USR este la guvernare. Tocmai această guvernare i-a îngropat definitiv. Sigur că mai există un nucleu fidel de persoane care vor vota cu ei și la alegerile următoare, însă nu știu dacă acest nucleu va putea să îi mai aducă încă o dată în Parlament . Pragul de 5% va fi doar o utopie.

Related Articles

Back to top button