Axa Berlin-Moscova deranjată de axa AUR București-Chișinău
La Chișinău înțelegerile electorale păreau deja făcute, cărțile aranjate. Germania este foarte bine reprezentată prin PAS(Maia Sandu) iar Federația Rusă prin PSRM(Igor Dodon), partid ce include acum și PCRM. Celelalte partide politice nu prea mai contau, asta deși unele vor trece pragul electoral, dar fără a dispune de un procent impresionant.
România era total absentă de la aceste alegeri parlamentare, părea că axa Berlin-Moscova era mai puternică decât oricând.
Alianța pentru Unirea Românilor a îndrăznit însă și de această dată să facă un pas radical în politica din Republica Moldova, pe acel sector social și de interes total neacoperit: al patrioților români care doresc Unirea dintre România și Republica Moldova. Însă aici nu este vorba numai de Unire cât mai ales despre dezastrul economic, social și politic în care se află Republica Moldova.
AUR s-a înscris în bătălia electorală din Republica Moldova și deja încurcă jocurile. Se formează o nouă axă, cea normală, cea patriotic românească: axa Chișinău-București. Prin intermediul partidului AUR România va fi mai prezentă decât oricând pe scena politică din Republica Moldova.
Partidul a reușit să strângă alături, în doar câteva zile, cele mai importante partide românești unionite din Republica Moldova: PPR, USB și PL și se conturează ca al treilea pol politic important.
Atât partidele neoxmarxiste cât și cele socialiste s-au cam cutremurat. Părea că totul este clar și bine, așa cum s-a crezut și la București. AUR va strica jocurile la mulți, așa cum a făcut și la București.