CRITICII

Criza lor și a noastră

de Ovidiu Tânjală

Știrea majorării ratei dobânzii de referință a trecut aproape neobservată, lumea conservatoare românească pare a fi paralizată de înfrângerile simultane suferite în ziua de 9 noiembrie, este vorba desigur de alegerile de peste Ocean, de recenta decizie a Curții Constituționale sau de dezastrul de pe frontul rus. Da, toate cele trei evoluții de mai sus vor avea consecințe, ritmul descompunerii civilizației europene se va accelera, nu ar trebui să avem prea multe iluzii în această chestiune.

BNR ne anunță majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 6,75% pe an începând tot din ziua de 9.XI.2022. BNR observă creșterea ratei inflației la 15,88% pentru luna septembrie. Este de observat că anomalia ratelor negative ale dobânzii reale continuă, este în continuare foarte profitabil să fim datori.

Să lăsăm deocamdată de-o parte dezastrul alegerilor americane sau al războiului civil rus, chiar și decizia Curții Constituționale. Existența slujbelor noastre, a firmelor noastre depinde pe termen scurt de recenta decizie a BNR. Politica dobânzii de referință impusă de BNR este desigur sincronizată cu cea a celorlalte bănci centrale occidentale și de acum încolo deciziile luate de băncile centrale cu sediul în marile capitale occidentale vor fi urmate negreșit de decizii în același sens luate la București. Faptul că am abandonat orice pretenții de autonomie și independență, faptul că Rusia nu poate opune unui Occident în descompunere un model alternativ nu ar trebui să lase loc de îndoială asupra acestui fapt. Da, putem ușor anticipa deciziile BNR uitându-ne la ce se întâmplă în Occident dar faptul că vom ști dinainte ce va face Bucureștiul nu ne va fi de mare folos, deciziile BNR vor fi imediate și în același sens cu deciziile luate de băncile emitente occidentale. O dată cu adoptarea euro la nivelul UE avem de-a face cu un o centralizare monetară fără precedent, este practic suficient ca FED și ECB să-și sincronizeze politicile pentru ca universul monetar să fie unul fără scăpare, nu ne mai putea proteja de politicile inflaționiste ale guvernanților.

Ani și decenii de-a rândul inflația a fost folositoare elitelor conectate politic la tiparnița de bani, personaje precum dl. Warren Buffett nu au vreun talent special, nu sunt antreprenori în înțelesul clasic al cuvântului, nu sunt oameni de afaceri sunt doar politicieni deghizați. Precum larga majoritate a faunei care oferă subiecte de știri jurnalelor de afaceri dl. Buffett este doar un cantillonar, adică este un om care exploatează în folosul propriu consecințele efectului Cantillon după ce și-a conectat afacerile direct la tiparnița de bani guvernamentală. Practic afacerile domnului Buffett prosperă pentru că primește primul bani proaspăt tipăriți – adică bani falși – cu care cumpără bunuri reale la prețuri vechi, neinflaționate. Pe măsură ce informația despre banii proaspăt tipăriți se propagă în economie prețurile cresc dar este deja prea târziu, dl. Buffett a cumpărat deja, contractele sunt semnate. Acesta a fost mecanismul primitiv al îmbogățirii elitelor occidentale, al centralizării bogăției în Occident. Observăm imediat că mijloacele fixe – în temeni austrieci bunurile de capital – au fost transferate din proprietatea unor familii de industriași conectați de generații la realitatea fizică și economică a propriilor afaceri în proprietatea unor cantillonari de tip Warren Buffett a căror singura realitate este tiparnița de bani și nimic altceva.

În condițiile de mai sus nu ar trebui să fim surprinși de scăderea randamentelor, de stagnare economică, de lipsa inovării, de birocratizarea afacerilor. În condițiile în care costul banilor este manipulat politic iar rata inflației este constant cosmetizată prin metode statistice, în absența unor proprietari-antreprenori care să gestioneze marile afaceri acestea au ajuns să aibă randamente îndoielnic pozitive căci nimeni nu mai crede în bilanțurile oficiale manipulate pentru a menține iluziile unui acționariat care nu a călcat vreodată în vreo fabrică ci este deprins să nu-și desprindă ochii de la ecranul pe care defilează indicii bursieri. Zombificarea economiei – adică proliferarea firmelor care abia dacă-și pot plăti ratele pentru creditele luate este regula, excepția sunt firmele bine conduse.

Iar pentru că proprietarii nu au conexiuni fizice cu realitatea, pentru că nu înțeleg firmele ce le au în proprietate dincolo de aritmetica de tabel Excel cu care operează, pentru că nu au fidelități pentru muncitorii care lucrează în fabrici – nu sunt sigur că aceștia apar măcar ca număr în vreunul din tabelele Excel menționate înainte – au apărut epifenomene precum relocarea producției spre Asia sau politici genocidar sinucigașe precum cele pe care le vedem la lumina zilei în cazul Pfizer sau în cel al industriei automobilistice. Domnii Pfizer și Erhart au fondat Pfizer știind că pentru a avea succes vor trebui să-și slujească aproapele, să fie utili semenilor lor, acum la o distanță de 180 de ani, structura de acționariat Pfizer poate fi subiectul unei teze de doctorat în economie, studiind structura acționariatului n-ar trebui să ne surprindă faptul că compania fondată de dl. Pfizer și de dl. Erhart a ajuns un instrument al politicilor genocidare de secol XXI. La fel, dacă acum mai bine de un secol, la fondarea companiei căreia i-a dat numele, dl. Ford știa că va ajunge bogat dacă va oferi mobilitate omului de rând acum compania a încetat să ofere mobilitate oamenilor, este în proces de a eviscera automobilul de ce acesta are mai prețios, este pe cale ca, în conivență cu guvernele de pretutindeni, să limiteze mobilitatea oamenilor ce-și doresc noile automobile. Da, Ford sau Pfizer ca și prea multe dintre companiile de azi sunt în proprietatea Vanguard și a Blackrock, companiile domnilor Ford, Pfizer și Erhart au fost golite de conținut, au rămas doar logo-uri prietenoase în spatele cărora se află mereu și mereu Vanguard și Blackrock.

Toate cele de mai sus ar fi mai mult decât suficiente motive pentru a intra într-o recesiune cinstită menită a scutura strucura de proprietate nefirească și directorimea ineptă ce-a ajuns să fie o plagă pentru economia Occidentului.

Mai sus am văzut situația existentă în stratosfera marilor corporații, o criză economică ar fi bine venită pentru a elimina putregaiul pe care acestea au ajuns să-l reprezinte. Mă tem însă că o eventuală criză economică nu va afecta stratosfera cantillonară, aceasta va fi devastatoare doar pentru omul de rând, pentru fiecare dintre noi. Căci manipularea monedei are consecințe devastatoare pentru toți cei care o utilizăm, pe lângă efectul Cantillon avem în urmă decenii în care ratele dobânzilor au fost de facto negative. Este practic imposibil ca firmele mici și mijlocii sau ca omul de rând să se protejeze de astfel de politici monetare, chiar Amish de-am fi fost în acești din urmă ani tot am fi afectați de consecințele politicilor monetare tocmai datorită caracterului social al monedei.

Cu toții știm că inflația ne erodează economiile păstrate sub saltea sau în bancă, aceasta este esența politicii dobânzilor de facto real negative. Atunci când rata dobânzii este mai mică decât rata inflației nu putem să ne protejăm munca decât fiind datori, adică împrumutând bani pentru a cumpăra bunuri a căror valoare apreciem că va crește sau sau rămâne constantă, independent de modul în care guvernele manipulează moneda. De aceea datoriile au ajuns la nivele fără precedent atât pentru companii cât și pentru persoanele fizice. Cu alte cuvinte persoanele fizice, oamenii de rând, au fost împinse către bănci pentru a-și cumpăra case de care n-au nevoie în vreme ce firmele mici și mijlocii, amenințate de extinderea cantillonară a marilor corporații, au luat împrumuturi pentru a se dezvolta chiar dacă fundamentele propriei afaceri nu ar fi permis astfel de investiții.

Recentele modificări ale ratei dobânzii – chiar dacă acestea continuă să fie de facto negative – în contextul în care salariile stagnează, vor fi devastatoare pentru persoanele fizice care au credite bancare. La fel, firmele mici și mijlocii vor fi devastate de creșterea ratei dobânzilor căci inflația pătrunde în economie prin marile corporații, doar clienții cantillonari sunt abonații firești ai proiectelor guvernamentale generatoare de inflație.

Este de subliniat că noile rate ale dobânzilor nu sunt cele naturale, adică nu reprezintă costul banilor pe o piață neafectată de interferența guvernului. Pozitive sau negative, dobânzile stabilite de BNR sau de instituții de aceeași natură de oriunde din lume sunt pur și simplu arbitrare, nu sunt altceva decât politică, politica dobânzilor reprezintă direcția în care elitele vor să împingă întreaga societate. Iar dacă înțelegem această chestiune am înțeles deja că vor veni timpuri grele pentru omul obișnuit, că în stratosfera economică totul va fi bine, criza ce va veni va fi împinsă asupra omului de rând și nu asupra celor ce-au provocat-o.

Băncile centrale vor avea grijă să emită ca și până acum, guvernele vor avea grijă să cheltuiască prin intermediul cantillonarilor de casă, indiferent de nivelul datoriilor deja acumulate, de propria ineficiență sau de dezertarea consumatorilor care vor fi înțeles în sfârșit ce li se întâmplă. În absența unei contrarevoluții politice care să determine revenirea la o monedă naturală precum aurul care să scoată elitele și instituțiile dominate de acestea din politica monetară marile corporații nu vor fi afectate de criză, vor fi imune la criză. De fapt o monedă naturală va face orice politică monetară imposibilă, succesul economic va fi din nou condiționat de muncă și de inovație iar nu de conexiuni politice. De aceea trebuie să privim cu mefiență promisiunile partidelor suveraniste care nu includ în programul economic renunțarea la centralizare monetară, revenirea la standardul aur și desființarea băncilor centrale. Politica a acaparat economia până la sufocare, restaurarea libertății economice este iluzorie atâta vreme cât nu avem voința politică de a distruge instituțiile ce ne-au adus în această situație. O contrarevoluție politică este cât se poate de justificată, criza economică în care suntem împinși este în întregime provocată de elitele aflate la putere, socializarea monedei fiind de departe cel mai distrugător instrument pe care acestea-l folosesc împotriva restului societății. Da, o să aflăm că suntem ineficienți, că cheltuim prea mulți bani, că ne îngrijim prea mult, vom afla că încălzirea globală este provocată de scutecele sau de laptele copiilor noștri. Ne vor da date însă acestea vor avea valoarea datelor cu care ne-au împins către centrele de vaccinare. Singurele mecanisme importante în anii ce vor veni vor fi cele descrise mai sus, sunt mecanisme simple, fiecare dintre noi ar trebui să le înțeleagă. Pentru că o dată înțelese vom ști să decelăm esențialul de neesențial, vom ști ce să răspundem propagandiștilor războiului, foametei și ai frigului pe care-i vedem dansând pe ecrane. Căci este criza lor, a elitelor progresiste de pretutindeni, adevărul economic este de partea omului simplu, oricât de mult au încercat să-l corupă folosind diverse scheme Ponzi precum așa zisele sisteme de asigurări de boală sau de bătrânețe, adevărul simplu este că manipularea monedei ne-a adus în situația în care ne găsim. Este criza lor și nu a noastră, restul nu este decât propagandă politică.

Related Articles

Back to top button