CRITICII

Deșteaptă-te, române: PSD la cel mai mic scor din ultimii doi ani. Să fie acesta anul dispariției?

Potrivit celui mai recent sondaj realizat în luna iunie de către INSCOP, s-au înregistrat schimbări în preferințele politice ale românilor. PSD a pierdut două procente în comparație cu luna anterioară și se situează acum la 28,7%. AUR se află pe locul doi în preferințele electoratului cu 20,1%, în timp ce PNL are un scor de 18%. USR se menține în jurul valorii de 12%.

Analizând evoluția intenției de vot măsurată de INSCOP Research pentru principalele partide în perioada până în iunie 2023, se constată că PSD a pierdut aproximativ 7 procente în comparație cu iunie 2021, când se afla în opoziție (30,2% în iunie 2021, față de 28,7% în iunie 2023), iar PNL a înregistrat o scădere de puțin peste 8 procente (26,6% în iunie 2021, față de 18% în iunie 2023).

Conform analizei INSCOP, PNL a fost mai afectat de erodarea la guvernare, deoarece a fost partidul aflat cel mai mult timp la conducere. Pe de altă parte, PSD, care se află la guvernare de un an și jumătate, a pierdut aproximativ 7 procente, semn că erodarea la guvernare începe să se resimtă și în rândul social-democraților.

În ceea ce privește AUR, acest partid a câștigat încrederea electoratului, înregistrând o creștere de 6 procente în ultimii doi ani, conform sondajelor INSCOP (de la 14,2% în iunie 2021 la 20,1% în iunie 2023). În ultima jumătate de an, AUR a înregistrat o creștere relativ constantă a intenției de vot.

USR, care a trecut de la guvernare la opoziție în iunie 2021, înregistrează o stagnare în sondaje (13,2% în iunie 2021 și 12,7% în iunie 2023). Totuși, începând cu începutul acestui an, USR a început să înregistreze o ușoară creștere, recuperând aproximativ 3 procente față de platoul de 10% pe care se stabilizase în ultima jumătate a anului 2022.

Datele prezentate sunt extrase din sondajele realizate de INSCOP Research în ultimii doi ani.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button