Acum 18 ani, peste 200.000 de copii au pășit în școală cu speranță în suflet. Azi, doar unul din trei mai ajunge să susțină bacalaureatul. Restul? Pierduți pe drum, abandonați de un sistem care ar fi trebuit să îi protejeze. Un sistem subfinanțat, dezorganizat și trădat chiar de cei care îi jurau apărare. Viitorul nostru se destramă, iar vocile acestor copii se pierd în tăcere.
Statul român nu a reformat educația. A distrus-o. Fiecare guvern a schimbat ceva: ba manualele, ba evaluările, ba programa, ba structura anului școlar. Fără cap, fără viziune. Doar haos politic, în care elevii au fost folosiți pe post de cobai, iar dascălii tratați cu dispreț și salarii mizere.
Copiii din familii sărace abandonează școala devreme. Nu pentru că nu sunt capabili, ci pentru că statul nu le oferă nimic: nici masă caldă, nici transport, nici sprijin real. Doar statistici reci și proiecte pe hârtie, din care se fură cu grație. În loc să investească în profesori și condiții decente de învățare, guvernele au preferat să facă licitații pentru table inteligente și proiecte europene în care rezultatul real este zero.
Satele României au devenit cimitire educaționale. Licee desființate, microbuze inexistente, copii care merg kilometri prin noroaie doar ca să afle că „azi nu e curent”. Iar în orașe, liceele de top adună tot ce mai rămâne dintr-o elită vlăguită. Ceilalți – abandonați în statistici.
Un copil din trei ajunge la bac. Asta înseamnă că două treimi sunt excluși din start din orice formă de ascensiune socială. Într-un stat normal, ar fi o urgență națională. În România, e doar o rubrică ignorată în raportul ministerului.
Guvernele și-au bătut joc de generații întregi. Școala nu mai e o rampă de lansare, ci o fabrică de eșecuri programate. Și din păcate, cei care suferă nu sunt miniștrii Educației, ci copiii abandonați de o țară care nu mai crede în viitorul ei.
