Guvernul vrea să interzică TikTokul, unica rețea care asigură libertatea de exprimare
Vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, a precizat că aplicația Tik Tok este o problemă de siguranță națională și ar trebui interzisă pe telefoanele angajaților statului.
Acesta a precizat pentru Digi24 că există dovezi că Tik Tok folosește datele într-un mod negativ.
,,Le recomand tuturor românilor să nu își instaleze TikTok. Există dovezi clare că acea aplicație folosește datele într-un mod negativ”, a spus vicepreședintele ANCOM.
Vicepreședintele ANCOM a mai precizat că datele colectate de aplicație sunt folosite de serverele altor guverne.
,,Tik Tok este o problemă de siguranță națională. Este o aplicație nu doar nocivă, dar mai mult de atât, există dovezi tehnice că datele se duc și sunt folosite în niște servere de alte guverne. În România, pe acest subiect au existat niște recomandări foarte clare cu privire la folosirea acestei aplicații”.
Încă din 2023, aplicația TikTok a fost interzisă oficial angajaților pe dispozitivele furnizate de NATO, liderii Alianței invocând preocupări de securitate.
NATO a interzis pe 31 martie 2023 aplicația TikTok pe telefoanele personalului. Apoi a oficializat interdicția, dar TikTok nu a fost oricum utilizabil pe dispozitivele Alianței nici înainte, din cauza restricțiilor tehnologice interne.
Discuții despre interzicerea aplicației din cauza temerilor că ar putea fi accesate datelele utilizatorilor TikTok de către guvernul chinez prin intermediul companiei-mamă, au avut loc și la nivelul instituțiilor UE.
Noi credeam totuși, că aplicația a speriat puțin autoritățile , fiind cam singura aplicație unde libera exprimare nu este taxată .