INTERVIURI

Marius Lulea – „Nu am scăpat. Comunismul și securitatea au doar forme mai moderne, trăim cu impresia de libertate”

George Simion a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Parchetul de pe lângă ÎCCJ a clasat dosarul în care era acuzat că ar fi condus fără permis şi a acuzat o „operaţiune de poliţie politică”.

Marius Lulea, vicepreședinte AUR, a scris despre acest subiect pe rețelele de socializare:

„În România se face poliție politică. Cine a făcut acest lucru? Probabil comanda a venit de la nivel înalt, respectiv de la Lucian Bode iar Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă dar și Klaus Iohannis nu sunt străini de acest lucru.

Suntem exact ca înainte de 1989, dar comunismul și securitatea au doar forme mai moderne, trăim cu impresia de libertate. Dacă stai în banca ta, în închisoarea trasată de politicieni, ești liber.

Dosarul și faptele presupus ilegale ale lui George Simion nu există. El avea dreptul legal de a conduce și asta a constatat parchetul. De asemenea reținerea președintelui AUR a fost ilegală.

Cei vinovați trebuie să răspundă, căci dacă nu vom cere acest lucru devenim complicii lor. Statul român trebuie să fie liber, instituțiile să nu fie subordonate politic.

Cei vinovați de aceste fapte, slugile, au făcut de rușine o instituție publică, au decredibilizat munca colegilor lor.„, a scris Marius Lulea.

Back to top button