OPINII

Noaptea ca hoții, ziua ca netoții

Propunerea legislativă prin care personalul unor unități publice și private va fi obligat să prezinte la locul de muncă certificatul verde Covid-19, riscând altfel să fie concediat, urmează să fie votată pe repede înainte în parlament, după ce aseară Comisiile reunite, juridică și de sănătate, i-au acordat raport de admitere. Singurii care s-au opus au fost parlamentarii AUR, care au încercat să împiedice acest simulacru de democrație, propunând o dezbatere concretă, nu una făcută pe furiș. Dar frățiorii din PNL și PSD au făcut ce știu ei mai bine, de pe vremea lui Dragnea: au votat în secret, noaptea, ca hoții, un proiect de lege care ar fi trebuit analizat la lumina zilei, cu prezența tuturor factorilor implicați. Ca să nu se mai simtă mirosul de dictatură, domnul Fenechiu, vajnicul senator liber, și-a aprins și o țigară pe holurile parlamentului, iar atunci când George Simion l-a acuzat că încalcă legea, Fenechiu a revărsat asupra lui un potop de metafore și epitete, cum stă bine, nu-i așa, unui demn urmaș al Brătienilor.

Că domnul Fenechiu, cel chemat să dea legi, e primul care micționează pe ele cu jet nu ar trebui să ne mire. Dacă vă amintiți, acum câteva luni, tot pe când trudea în parlament, distinsul liberal de cumetrie se delecta cu un coniac franțuzesc care costă cât un ochi din cap și chiar părea foarte încântat că bea în timpul orelor de program. Așadar, domnul Fenechiu bea la serviciu, fumează în spații închise la serviciu, nici nu vreau să mă gândesc ce-ar mai putea face domnul Fenechiu la serviciu, că mă ia groaza! Și când i se atrage atenția că încalcă legea, tot el devine agresiv și recurge la un vocabular cu care s-ar mândri orice cocalar de mall, dar nu și un ales în Senatul României.

Citește și: AUR i-a prins în fapt: Legi, noaptea ca HOȚII pentru certificatul verde!

Culmea este că a patra putere în stat, garantul democrației, presa măreață din țara noastră și formatorii de opinie cumpărați pe-un discount la mașină și o ciorbă de firmă gratis, în loc să-l vadă pe Fenechiu cum încalcă legea, în loc să strige „hoții” când îi văd pe parlamentari votând noaptea legi absurde, așa cum dădea acum patru ani, tot noaptea, guvernul lui Grindeanu ordonanțe pe ascuns, tot pe parlamentarii AUR dau vina. Ei sunt „noii legionari”, ei sunt „fasciștii”, ei „vor să calce în picioare procesul democratic” – derulat, evident, pe șestache. Dar parcă ședințele Comisiei erau publice, domnii gurnaliști și măi mândruțelor! Parcă fiecare om avea dreptul să-și spună punctul de vedere, n-așa?

Dacă s-ar fi întâmplat acum câțiva ani ce s-a întâmplat ieri în parlament, dar protagoniștii n-ar fi fost cei de la AUR, ci cei de la USR (ceea ce este total plauzibil), în mod cert exact aceiași gurnaliști ar fi zbierat cu cinci guri că este o încălcare a drepturilor democratice, că este un abuz, iar certificatul verde nu reprezintă altceva decât o discriminare odioasă. Dar, după ce și-au primit tainul de la guvernele liberale, după ce au încasat milioane de euro de la stat ca să spună ce vrea statul să audă, e firesc ca gurnaliștii să nu mai vadă cum parlamentarii puterii, în cârdășie cu cei ai PSD și USR votează noaptea, ca hoții. Și e firesc ca acești lefegii care dau din gură și din pix numai după ce le bagi fisa, ca tonomatele, să dea vina pe „legionarii lui Simion și Târziu” pentru miile de morți de covid de azi,  în loc să critice guvernul și pe plăvanul de la Cotroceni, care astă vară ne garantau că „am învins pandemia”. Nu, domnilor și domnițelor din presă, nu Simion și nici Târziu nu sunt de vină pentru că Iohannis și „guvernul meu” au acționat ziua ca netoții, nici pentru că parlamentarii PNL și PSD acționează acum noaptea ca hoții. Dacă ați mai avea un dram de conștiință, ați scrie și ați spune acest adevăr, pe care oamenii simpli îl văd, oricât ați încerca voi, la televiziunile și site-urile cumpărate de supermanul Cîțu, să le băgați în cap altceva. Iar rezultatul minciunilor voastre, al dezinformărilor și știrilor părtinitoare, scrise cu un ochi la guvernul care vă sponsorizează și cu altul la cardul de salariu, îl veți vedea și voi, la următoarele alegeri, căci nici nu știți ce mari servicii aduceți AUR criticându-l zi de zi.

Citește și:

Incompetența și hoția ucide. Cîțu și PNL vinovați de morții din spitale

PNL-USR au distrus România, dar refuză să vină la urne pentru ca românii să îi pedepsească

Related Articles

Back to top button