Partidul condus de Marius Mocan, liderul Diasporei Unite, a învins în instanta Biroul Electoral Central, și va candida la alegeri!
Partidul Diaspora Unită va putea să candideze la alegerile europarlamentare din 9 iunie în urma adminiterii contestației de către Tribunalul București în contradictoriu cu decizia Biroului Electoral Central privind respingerea listelor din cauza lipsei numărului necesar de semnături depuse.
Biroul Electoral Central a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.
Potrivit deciziei luate de BEC în şedinţa de marţi, candidaturile propuse de Partidul Diaspora Unită au fost respinse, având în vedere că lista de susţinători cuprinde doar 190.323 semnături conforme, faţă de 200.000 necesare.
Un număr de 15 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 7 candidaţi independenţi s-au înscris la alegerile europarlamentare din 9 iunie, potrivit anunţului BEC din 10 aprilie, când s-a încheiat termenul pentru depunerea candidaturilor.
BEC a precizat că se va pronunţa privind admiterea sau respingerea candidaturilor depuse, după parcurgerea tuturor etapelor, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor fiind data de 29 aprilie.
One Comment