CRITICII

România are aproximativ 40.000 de copii crescuţi în sistemul de protecţie socială, iar mai puţin de un sfert dintre ei erau adoptabili, în anul 2023

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, afirmă că în România există aproximativ 40.000 de copii care se află în sistemul de asistenţă şi protecţie socială, iar dintre aceştia mai puţin de un sfert sunt adoptabili. În cursul anului trecut, în România au fost adoptaţi 1.377 de copii.

Ministrul anunţă punerea în transparenţă decizională a unei hotărâri de Guvern prin care vor fi înăsprite condiţiile pentru asistenţii maternali, după ce au fost constatate cazuri în care aceştia au preluat copii în îngrijire doar pentru bani, fără a se ocupa de cei mici, transmite News.ro.

Ea a precizat că un copil este declarat adoptabil în urma unei sentinţe judecătoreşti definitive, arătând că sunt cazuri de copii ai căror părinţi sunt în închisoare, dar care îşi pot prelua copiii în familie după ispăşirea pedepselor.

Pe lângă copiii care nu pot fi crescuţi de familie, în România mai sunt peste 60.000 de copii lăsaţi acasă de către părinţi plecaţi în străinătate.

Related Articles

Back to top button