România dez-educată. PSD-PNL-UDMR nu s-au atins de educație, nu care cumva să-i încurce cineva marele proiect al Președintelui
La peste șase ani de la lansarea a ceea ce am crezut cu toții că avea să fie proiectul său de mandat și, în sfârșit, educația ar fi intrat într-un proces de consolidare și reformare, cifrele și datele statistice ne demonstrează că Președintele României a făcut fix opusul.
Prin „România Educată”, Klaus Iohannis a monopolizat domeniul tocmai pentru ca nimeni să nu perturbe marasmul școlii românești. Rând pe rând, toate guvernele din vremea sa (USL 2.0, tehnocrații, cele ale PSD, Guvernele Orban I și Orban II sau Guvernul Cîțu), nu s-au atins de educație, nu care cumva să-i încurce cineva marele proiect al Președintelui.
La fel de entuziaști au fost și cei care l-au crezut, sperând că, în sfârșit, educația va primi mult solicitatul 6% din PIB și reforma va fi una „nemțească”.
Ironia sorții este că, de atunci și până în prezent, bugetul alocat educației nu a sărit de 4% din Produsul Intern Brut, ba chiar a scăzut când la putere au fost „guvernele sale”, ajungându-se la minimul istoric de 2,5% din PIB în 2021. Pe regula consacrată că, dacă vrei să îngropi un sistem, îi tai finanțarea. Iar ministrul Sorin Cîmpeanu fix asta face. Nu scoate o vorbă despre subfinanțarea cronică a educației românești, în timp ce ne explică doct că scăderea, de fapt e creștere. Peste câțiva ani, probabil, va împrumuta și domnia sa o replică celebră: „Atât s-a putut!” (Cu bani puțini).
Pentru că elevii români au prea multe beneficii, după mintea guvernanților, Sorin Cîmpeanu a eliminat bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a, împreună cu cele rurale pentru elevii de liceu care învață în altă localitate. Această decizia va adânci în mod clar inechitățile dintre mediul rural și cel urban și, în plus, vor contribui la creșterea ratei abandonului școlar, dar nu și în mintea guvernanților.
Mai pe scurt, ministrul Educației a tăiat 200 lei din banii de drum ai unor copii care vor să meargă la școală. Suntem de râsul lumii.
Noul an școlar a început cu sute de școli și grădinițe care nu au încă autorizație de la Direcția de Sănătate Publică, asta într-o țară cu un președinte profesor și un proiect axat fix pe acest domeniu.
În România, mii de copii merg încă la toaletele din fundul curții. „Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere”, declarase premierul Nicolae Ciucă la acea dată.