Spune-mi câtă mită iei, ca să-ți spun dacă ești din PSD: primarul condamnat la 6 ani de închisoare
Primarul suspendat al comunei Șopotu Nou, Păun Baba, trimis în judecată în septembrie 2021 sub acuzația de luare de mită, a primit o condamnare de șase ani de închisoare cu executare în prima instanță. Sentința a fost pronunțată la Tribunalul Timiș la sfârșitul săptămânii trecute și are drept de apel timp de zece zile. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, primarului i s-a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat, pe o perioadă de trei ani.
În plus, instanța a dispus confiscarea sumelor de 15.500 euro și 10.000 lei de la Păun Baba, reprezentând sumele de bani pretinse și primite în urma infracțiunii de corupție. Un sechestru a fost instituit asupra bunurilor sale în valoare de 90.000 lei. Pe lângă aceste măsuri, primarul a fost obligat să plătească 16.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Ce să mai spunem? Nimic nu ar trebui să ne mai surprindă atunci când aflăm că PSD a fost implicat într-un nou scandal de luare de mită, căci aceasta este caracteristica partidului. N-are relevanță cât de prost este traiul în România pentru cetățeni, cât de mult abandon școlar sau alte probleme există în această țară atât de greșit condusă. PSD promite că rezolvă toate neregulile, dar se face că plouă când mai apare câte un membru de partid care a luat și el mită, așa, din greșeală.
Cazul a fost dezvăluit în urma unui flagrant organizat în iunie 2021, când un bărbat a fost ridicat pentru luare de mită în parcarea sediului Finanțelor Publice din Timișoara. Flagrantul a avut ca scop prinderea în flagrant delict a primarului, care ar fi pretins sume de bani în legătură cu diferite lucrări realizate în comuna Șopotu Nou.
Dirigintele de șantier implicat în această afacere și-a recunoscut vinovăția și a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei în faza de urmărire penală.
Primarul Păun Baba, care se afla la al cincilea mandat de primar în momentul reținerii sale, a câștigat alegerile din 2020 cu sprijinul PSD, obținând 72% din voturile exprimate.