TARA ARDE, IAR COALIȚIA DE GUVERNĂMÂNT SE PIAPTĂNĂ!

Inflația care a atins un nivel record are, așa cum era de așteptat, efecte dramatice pentru români: standard de viață scăzut, reducerea venitului real, greutatea asigurării coșului minim de consum. Creșterea masei monetare cu aproape 40% nu are justificare în economia reală. S-au printat bani fară acoperire, iar creșterea inflației era o chestiune de timp.

Partidele aflate la guvernare sunt interesate de schimbarea Constituției, nu de o strategie de țară clară și coerentă care să puna în mișcare mecanisme economice, iar românii să trăiască mai bine. Măsurile care să oprească risipa banului public trebuie luate urgent.

Exista soluții concrete care se pot aplica imediat:

✅ Reducerea cu 2 puncte procentuale a TVA, lucru care s-ar traduce printr-o scădere bruscă a inflaţiei în acelaşi cuantum procentual. România a mai trecut printr-o scădere a TVA care a condus la o comprimare a avansului inflaţionist.

✅ Reducerea la jumătate a taxelor şi accizelor pentru combustibili. În acest moment, aproximativ 44% din preţul plătit la pompă pentru benzină sau motorină merge către statul român. O înjumătăţire a acestor valori ar însemna o reducere de aproximativ 2 lei per litru de combustibil. Şi, în felul acesta, s-ar diminua inflaţia pe zona de produse care necesită transport şi s-ar oferi un sprijin major şi producătorilor agricoli.

✅ Creşterea masivă a producţiei de energie electrică şi de gaze naturale astfel încât preţul să scadă ca urmare a reglării pieţei prin mecanisme de cerere şi ofertă. România are capacităţi de producţie de energie electrică de peste 860 Mwh care sunt nefolosite în acest moment şi, de asemenea, producţia de gaze naturale este comparabilă cu cea din 2020, perioadă de pandemie, creşterea de producţie fiind estimată doar la 1,5% pe întreg anul 2022.

✅ Reducerea cu 5 puncte a contribuţiilor la asigurările sociale. Ceea ce ar însemna o creştere de aproximativ 292 de lei a salariului mediul al românilor.

Soluții există, oricâte explicații puerile ar încerca să ne ofere guvernanții. Soluții care trebuie implementate ACUM, în 2024 este posibil fie prea târziu!