Simplul gând că eu sau cineva apropiat am avea nevoie de îngrijire medicală și că pentru acest lucru ne-am adresa unui spital de stat, îmi provoacă o teribilă stare de anxietate. Am auzit atât de multe lucruri încât spitalele mi se par deja niște case ale groazei.
Dacă până acum ne temeam că putem să ne „pricopsim” cu fel de fel de infecții nosocomiale din instituțiile sanitare, acum a început să ne fie frică să nu ne găsim sfârșitul în spitale. Cumva, în ultimele luni ni s-a creat un tablou înfricoșător cu privire la ceea ce se întâmplă cu pacienții care sunt nevoiți să caute soluții în sistemul public de sănătate – sistem pentru care plătim sume considerabile din salariile noastre. De aceea, nu m-a surprins deloc, când, de curând, am auzit frânturi de conversație în care o doamnă le mărturisea prietenelor sale că „suntem pe cont propriu”, mai bine ne tratăm acasă. Așa am ajuns să apelăm la clinicile private unde plătim fiecare serviciu în parte, deși ni se oprește din salariu lunar peste 5% doar pentru sănătate.
Cum am ajuns aici? Cumva starea în care se află spitalele de state nu ar trebui să ne surprindă. Un sondaj din 2020 arăta că mai mult de jumătate din populația României nu are încredere în spitalele de stat și nici în Ministerul Sănătății. Realitatea ne confirmă: nici nu avem motive să ne schimbăm părerea. În ultimele 2-3 luni am auzit de două incendii ce au avut loc în spitalele românești – cel din Piatra Neamț – ATI și Matei Balș, precum și două incidente, din fericire minore, la alte două spitale (Sf. Pantelimon și Spitalul Universitar).
Care a fost reacția autorităților? Ministrul Sănătății părea complet dezorientat și s-a grăbit să dea vina pe PSD fără să își asume vreo responsabilitate, să propună un plan concret de îmbunătățirii a calității serviciilor medicale. Nu a cerut demisia celor responsabili și, în mod surprinzător, se pare că nici românii nu s-au grăbit să se revolte. Oare am devenit atât de blazați încât să nu ne mai mire că murim cu zile în spitale?
Reiau întrebarea, cum am ajuns aici? Să stăm la coadă pentru bugeri gratis, dar să nu ne pese deloc de ceea ce se întâmplă în jurul nostru? Să nu ne gândim că nu vom fi veșnic tineri și că va veni vremea când vom avea nevoie de spitale în care să avem garanția că nu vom sfârși în incendii? Va reuși oare Vlad Voiculescu să-și respecte promisiunea de a construi măcar un spital în timpul mandatalui său? Bani s-ar găsi, i-ar putea dona partidele politice, care încasează sume considerabile de la bugetul de stat.
