CRITICII

Ion Cristoiu o desființează pe Clotilde Armand: „Pentru prima dată, în 30 de ani, am avut imaginea FALSULUI unei acțiuni”

Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă, în cadrul unei emisiuni transmise live de Gândul unde a analizat recenta lansare a candidaturii lui Clotilde Armand pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1.

Clotilde Armand şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 din partea Alianţei Dreapta Unită. ”Vom scrie din nou istorie în Sectorul 1 şi în România, la fel cum am făcut-o în 2016 şi 2020”, a afirmat edilul, la depunerea candidaturii. Evenimentul a fost privit de Cristoiu cu o notă de scepticism și dezamăgire, reflectând asupra autenticității și impactului acestuia. Observând prezența oficială și echipa de susținere a candidatului, Cristoiu a remarcat o lipsă de reacție din partea publicului prezent.

„Am trecut prin Piața Amzei și am văzut-o pe Clotilde, vreo 10 care erau toți la costume, consilieri de campanie. Nimeni din piață nu tresărea. Eu am crezut că este o acțiune culturală a lor. Pentru prima dată după 30 de ani, eu, Ion Cristoiu, am avut imaginea caracterului searbăd al unei acțiuni. Nu era nimic. Nimeni nu era interesat de ce se întampla în piață. Am plecat de acolo și îl vedeam venind în fugă pe Tomac, îmbrăcat în costum. Probabil că întârzia. Am ajuns acasă și când m-am uitat pe site am văzut că Clotilde și-a lansat candidatura. Eu am participat la un moment istoric. Și-a lansat Clotilde candidatura. Pentru prima dată după 30 de ani am avut imaginea falsului unei acțiuni. Era fals totul, de la un capăt la altul. De ce o faci dacă vin tot de-ai tăi? Ca să dea la televizor?”, a spus publicistul.

Scriitorul a adus în discuție lipsa inovației și a originalității în strategiile de promovare ale candidaților. Acesta a subliniat faptul că toți candidații par să urmeze aceeași traiectorie, fără a aduce nimic nou sau surprinzător în strategiile lor de campanie.

„Nu înțeleg acțiunile de promovare din cadrul campaniei. Toți candidații fac chestii de rutină. De ce anul acesta pentru prima dată nu văd nimic nou? De ce pui în Piața Victoriei cinci corturi? Nu înțeleg. Ce se întâmplă la campanii? Ceva e în neregulă. Totul e de rutină. Toți se duc cu metroul, nu cu tramvaiul. Ei nu pot născoci nimic”, a spus Cristoiu.

Related Articles

Back to top button