Ca un mare pasionat de fotbal ce sunt, am mers Duminică seara să urmăresc pe Arena Națională meciul echipei mele favorite. Nu spun că este vorba despre Rapid, nu vreau să afle dușmanii.
Toate bune și frumoase, Rapidul din nou în Liga 1 după 6 ani de chin și zbucium. Mi-am luat bilet din timp și am plecat la meci cu bucurie în suflet. Știam că dacă nu am dovada vaccinului, trebuie să fac un test Covid rapid. Nu mai comentez această decizie a așa-zișilor guvernanți , nu vreau să fac iarăși un puseu de tensiune. Vaccin nu fac și nu o să fac , indiferent de modalitatea mascată de a ascunde obligativitatea acestuia. Nu pot face un vaccin netestat încă așa cum scrie la carte. Vom vedea efectele, dacă sunt , peste ani.
Cum spuneam, toate bune și frumoase până am ajuns la stadion. Deși am ajuns cu o ora și jumătate înainte de începerea meciului, era gata gata să pierd o parte din partida de fotbal din cauza acestei așa zise testări. De ce spun așa zise? Vă explic imediat.
În fața unuia dintre cele 3 corturi amenajate pentru testare, după spusele unui jandarm (or fi fost trei, Dumnezeu știe, eu nu am văzut decât unul), era o coadă de peste 150 de persoane. În cort erau două fetișcane care păreau parașutate de pe Marte și care se mișcau în reluare. Nu asta a fost cea mai mare problemă, ci faptul că aceste teste se făceau superficial. Bețișorul pentru testare atingea nasul așa cum în matematică asimptota atinge graficul unei funcții. Nu am văzut o persoană să aibă rezultat pozitiv și să nu fie lăsată să intre la meci. O mare escrocherie, așa cum a fost și este acestă întreagă pseudopandemie. O gașcă de băieți deștepți care se îmbogățesc, iar prostimea stă și suferă.
Eram peste 150 de suporteri ținuți la o coadă interminabilă de parcă am fi fost niște oi într-un țarc. Într-un final, la inistentele și strigătele noastre au mai fost aduse alte două persoane pt acesta testare falsă . Cu cât minutele treceau și se apropia ora debutului meciului, suporterii de la coadă deveneau și mai iritați și mai vocali.
Acum să vă spun cum s-a desfășurat procesul testării. Un individ care nu stiu ce căuta acolo, cred că nici el nu știa, mi-a cerut buletinul să îmi notezele datele. Mi-a dat o foaie mică de hârtie cu numele meu scris și mi-a spus să mă duc către colega lui să mă testeze. SĂ MĂ TESTEZE. Apropos, domnu’ care mi-ați notat datele, numele meu nu este Alexandru Florin Săraru, ci Alexandru FLORIAN Săraru. Meritam să nu fiu lăsat să itru la meci. Pai, ce facem aici?! Cum s-a făcut testarea, am scris mai sus. Să vedeți acum șoc! Cea care m-a „testat” mi-a spus că pot pleca, să mă duc la poarta de acces și dacă cumva , testul iese pozitiv, jandarmii de la intrare nu mă vor lăsa să intru. Țin să precizez că distanta de la cortul de testare la poarta de acces se parcurge în 15 secunde, timp suficient pentru a fi transmise aceste informații , nu? Penibil, incredibil, dezgustător.
Jandarmul de la intrare mi-a verificat biletul, s-a uitat pe foaia scrisă de mână cu numele meu și mi-a dat voie să intru. Dar , un lucru de apreciat, mi-a urat și vizionare plăcută și distracție maxima! Pentru noi, Jandarmeria este chiar Frăția!
Dacă știam, mai bine îmi scriam eu o foaie de mână cu numele meu și intram de la început.
După ce că totul este o mare făcătură, după ce că mafia lucrează la nivel înalt cu aceste teste , se mai fac și abuzuri inimaginabile. De exemplu, o familie compusă din soț, sotie și copil de 5 ani au venit la meci. Părinții, vaccinați. Nu au fost lăsați să intre până nu a fost testat și cel mic. Pai, nu iți vine să îi spânzuri de limba pe acești nenorociți care fac astfel de abuzuri?
Încă o întrebare: dacă tot nu sunt lăsați pe stadioane cei nevaccinati sau netestati, de ce nu dați drumul într-un procent de 100%, ci doar de 50%? Că doar ne-am vaccinat și/sau testat?!
Mafia testelor își face treaba și cei care suferim suntem noi, indiferent că suntem microbiști sau vrem să vedem o piesă de teatru sau oricare alt spectacol.
Faceți un calcul simplu în legătură cu meciul acesta: 35 de lei un test. Înmulțiți cu mii de oameni și veți vedea câți bani se fac.
Cât îi mai răbdam?
