Alexandru Săraru: Politica și limbricii
Nu mai am fire de păr pe cap de câte ori am scris despre imbecilitatea guvernanților în legătură cu „masurile împotriva Covidului”. Lumea a putut fi manipulată la începutul așa zisei pandemii, inoculandu-se un sentiment de frică. Frica, dragii mei, este instrumentul cel mai eficient de manipulare. Iar frica de a nu pierde ceva este mai mare decât frica de a nu avea, de a nu putea dobândi un lucru. Un exemplu banal și pe care îl putem întâlni frecvent: un angajat se va concentra mai bine la locul de munca și va munci cu un randament superior dacă i se transmite ideea că dacă nu lucrează, va fi dat afară. Nu același randament l-ar avea dacă i s-ar promite de exemplu o creștere cu 10% a salariului lunar.
Așa se întâmplă și cu aceste restricții aberante, ca să fiu elegant. La început, manipularea a avut ca substanță, frica de boală, frica de moarte. Stăteam închiși în case ca animalele, cu o botniță pe gură total ineficientă, rafturile cu alimente din magazine erau goale, iar o sticlă de spirt costa cât o operație de apendicită. Dar ne-am adus aminte de imnul național și ne-am deșteptat.
Au văzut că nu ne mai pot ține în case, au început cu noi restricții tembele: botniță purtată pe tot parcursul zilei, magazine închise la orele 18, domenii întregi de activitate închise, cu consecințe grave asupra încasărilor la buget. Domnul Tataru ne spunea cu o siguranță demnă de filmele cu Van Damme că masca o poartă doar oamenii bolnavi, nu cei sănătoși. Pai, ce făcuși nene? Te lovise o tulpină rară de Covid cerebral? Iar domnul Rafila, acum bun prieten cu un alt Ascaris lumbricoides. Cum, nu știți ce este un Ascaris lumbricoides? este un limbric, dar am vrut să mă dau intelectual. A, uitasem, era o specie rară de limbricus politicus spionus, pe numele său Raed Arafat.
Nu ne-au convins nici așa să ne vaccinam, căci ăsta era scopul suprem. Vaccinarea, antidotul minune care nu are contraindicații nici cât o aspirină. Nu contează că nu a avut timp să fie testat, daca toți cei 3 magi, Tataru, Rafila și Arafat au primit informația că este miraculos, pai, așa este. No comment, breaking news! Sau fake news? Tot pe acolo.
Ce au făcut mai departe aceste minți luminate? Au zis să creeze disensiuni între oameni, să fie mai ușor de implementat planul lor bolnav. Vaccinații au voie să circule noaptea, au voie în mall-uri, au voie peste tot. Nevaccinații să stea acasă, pai, ce să caute ei afara? Boala trebuie combătută, nu? Brusc, testele folosite pe scară largă, nu mai sunt bune. Și-au făcut „băieții” banii cu testele, acum urmează alt tun: vaccinul, adevărată miza.
Păi, măi imbecililor, vă dau un exemplu elementar trăit pe propria piele: eu m-am dus cu un prieten la un meci de fotbal, eu nevaccinat, el vaccinat. Pe vremea aceea, testarea era obligatorie pentru cei nevaccinati. Eu m-am testat, el, nu. Deci, eu eram negativ, in concluzie nu puteam să îmbolnăvesc pe nimeni. El, în schimb, vaccinat fiind, putea să mă îmbolnăvească, să fie purtător. Dar el nu trebuie să fie testat, doar era vaccinat.
Sigur că este o întâmplare că Cîțu, cacofonia a fost intenționată, a achiziționat 120 de milioane de doze de vaccin. Este o pura întâmplare. Eu am avut impresia că Cîțu (a se înțelege din nou intenția cacofoniei) este un psihopat care ia decizii în funcție de luciditatea de moment. Ar fi fost mai simpu să fie așa, dar din păcate am vaga bănuială că există o complicitate cu companiile farmaceutice, iar comisioanele nu sunt deloc mici.
De asemenea, se pune întrebarea dacă nu cumva Cîțu era informat de stăpânii săi de așa zisul val 4, apoi 5, 6 si cate or mai fi, dar și de „necesitatea” unui număr cât mai mare de doze?
Nu în ultimul rând și la fel de important, nu cumva Cîțu avea/are informații privind vaccinarea obligatorie plus doze repetate, nu doar cele două precizate la început și este nevoie de 5-6 doze de vaccin pentru fiecare român?
Credeați că MAFIA se oprește aici? Nu, în niciun caz! Copiii trebuiau și ei incluși cumva în această caracatiță extinsă. Pentru că ei nu intrau în schema de vaccinare, desi acum se pare că a apărut „vaccinul minune bun și pentru copii, s-au gândit la teste rapide de salivă pentru elevi. Cine a luat această decizie? Să vedeți „coincidență”: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care se află în subordinea fostului premier. Cum care premier? Florin Citu, Superman-ul de serviciu. Să vă mai spun și că Agenția Națională a Medicamentului nu autorizase aceste teste în momentul achiziționării lor? Hai că v-am spus-o!
Credeți că este vreo legătură între cele 120 de milioane de vaccinuri comandate de guvernul Cîțu până acum, și aceste 70 de milioane de teste rapide?
Pentru acești criminali nu contează viața oamenilor, siguranța copiilor, nimic. Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele școlare nu respectă nicio regulă de siguranță sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puțin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condițiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate și sigilate individual.
Părinții pot face sau nu testele acasă, apoi să informeze școala că totul este în regulă, e clar că nu au nicio legătură cu pandemia.
Decât tot acest circ, nu mai bine își iau ei banii și ne lasă în pace să nu ne mai chinuie? E mai simplu, nu?
Un mare economist, Paul Samuelson, spunea că fiecare țară are moneda pe care o merită. La fel pot spune și despre conducători: fiecare țară are conducătorii pe care îi merită.
Să nu ne mai plângem dacă nu facem nimic.