Viorica Joița: Manipularea privind asistații social trebuie să înceteze
Principala problemă a societății românești este fără doar și poate divizarea acesteia. Principalii vinovații sunt politicienii și formatorii de opinie, care au reușit să întoarcă tinerii împotriva vârstnicilor, corporatiștii împotriva bugetarilor și angajații împotriva asistaților social.
„Asistații social sunt puturoși. Își trimit copiii la școală doar pentru a primi alocație. Își vând votul. Își beau banii din ajutoarele primite. Nu vor să muncească. Își merită soarta. România ar fi mai bine fără ei”, ne sunt familiare aceste comentarii.
Saga continuă, iar noul ministrul al Muncii, Raluca Turcan, este pusă pe treabă. Să terminăm cu asistații social, să îi trimitem la muncă. Nu spun că pe undeva nu are dreptate. Desigur, sistemul de ajutor social probabil că funcționează defectuos, statisticile poate nu sunt cele relevante, nu știm care sunt cauzele reale pentru care unii oameni preferă să atârne de cei 142 de lei în loc să își găsească un loc de muncă. Mai mult ca sigur este un subiect demn de a fi aprofundat, însă, ne întoarcem din nou la vechea problemă a liderilor politici: comunicarea ineficientă.
Raluca Turcan a reușit să atragă valuri de ură asupra oamenilor ce provin din medii dezavantajate, în contextul în care îmi este greu să cred că din cauza lor nu avem bani la bugetul de stat. Așa cum spuneam mai sus, un asistat social primește sub 200 de lei pe lună. Oare cați bani se duc către pensiile speciale? Câți angajații la stat ajung acolo prin pile și relații și încasează bani degeaba? Un punct de vedere interesant îl semnalează reprezentanţii Cartel ALFA, potrivit căruia jumătate din contractele de muncă înregistrate în Revisal sunt cu salarii nete mai mici de 1600 lei net! În ce țară europeană trăim?
Să ne uităm puțin la problema cu adevărat importantă: 92,5% din români au o avere de sub 100 de mii de dolari – cel mai probabil au o casă, un automobil și un cont bancare unde își încasează salariul. În vârf, ne lovim și aici de cei 1% cei mai bogați, . Aici ar trebui să insiste mai mult politicienii și nu numai, cum este posibilă această situație? Poate ar trebui să arunce un ochi la cine face evaziune fiscală, cine sunt cei scutiți de taxe și impozite și apoi să rezolve problema asistaților sociali. Dacă datele sunt relevante, înseamnă că aproape toată populația României este aproape de asistații social – cele câteva bunurii și un salariu mediu pe lună nu ne duc mai aproape de bunăstarea socială mult râvnită.
P.S. Datele de la Ministerul Muncii arată că avem mai puțini asistați social a scăzut de la 245.000 în 2015 la 167.353. Oare cineva folosește aceste date înainte să iasă cu o comunicare oficială?
Surse: https://monitorsocial.ro/indicator/averea-romanilor-cat-de-bogati-suntem/