Constatam deunăzi o efervescență crescândă în dialogul cadrelor didactice cu lumea și în lumea lor pe o rețea de socializare. Nemulțumirea este cuvântul de ordine cu privire la modalitatea de reluare a cursurilor școlare în condițiile în care isteria pandemică este departe de a fi incheiată.
Nemulțumit și ingrijorat sunt și eu în calitate de părinte, având în vedere că de aproape un an de zile, fără voie copilul nostru stă închis între patru pereți, așteptând să se întâmpele ceva. Cel mai enervant este când te postezi dimineața la șapte în fața calculatorului și profesorul binevoiește abia la și jumate să-și facă simțită prezența online. Nemulțumit sunt și în calitate de truditor pe piața muncii pentru că de ani buni școala românească nu mai livrează forța de muncă pregătită pentru multe domenii profesionale, cine are nevoie de lucrători pregătiți este nevoit să-și instruiască proprii angajați.
Cât despre faptul că nu va mai avea cine susține sistemul de pensii n-are rost să mai discutăm. Nemulțumit sunt și de faptul că plătim impozite și taxe de peste treizeci de ani fără a se se mișca nimic in domeniul infrastructurii; fie că vorbim de învățământ, sănătate, energie sau transport.
Pandemia asta dublată de o isterie creată artificial și nejustificat are ca scop menținerea unei falii permanente în sânul societății, musai o contrapunere a cel puțin două curente antagonice; progresiști si conservatori, credincioși și atei, vaxeri și antivacciniști și tot așa, fiecare cu dreptatea lui.
E mai ușor să menții un conflict în societate decât să încerci a armoniza energiile și să le folosești în direcție creativă, generatoare de progres. În acest mod se poate minți mai mult, se poate manipula mai ușor se poate fura mai bine se poate ascunde impostura în toate formele ei.Anul ce a trecut sau înca mai trece, ne demonstrează înca o datâ inerția sistemului de învâtâmânt cât și faptul că nu putem avea prea multe pretenții și așteptări.
Miniștrii se schimbă, deștepții din minister rămân aceeași: clientela politică adunată de-a lungul vremii. Suntem împietriți în nemișcare, rămași în dispute privind manualele alternative, WC-urile dinfundul curții și autorizațiile de funcționare de la pompieri, cu o atenție aparte pe salariile cadrelor didactice. Este indreptațita temerea unor profesori și a unor prinți privind reînceperea cursurilor în sistemul clasic, fiind greu de explicat și de inghițit cum dintr-o daăa participarea la cursuri nu mai este un pericol pentru nimeni cum la fel de greu este de acceptat și pentru parinții care și-au întrerupt serviciul pentru a rămâne acasă lângă copii lor pentru a le oferi atenție, supraveghere și în final o brumă de educație.
Nimic despre aceste eforturi, impozitele răman la celeași cote chiardacă la capitolul învătământ alocarea bugetară scade, nimic despre nevoia de socializare a copiilor. Cu alte cuvinte nici acasă nici la scoală nu se poate învața.Din păcate însă realitatea este una mai crudă; nici după un an de gafe si bâlbâieli învățământul românesc nu oferă alternative pentru toți cei care asistă înspăimântați la campania continuă de întreținere a spaimei și supușeniei față de un sistem hidos căruia se închină inclusiv oamenii politici .
Cu un calcul simplu și un minim de efort se puteau asigura mijloacele de comunicare online între eleviși profesori sau măcar pentru elevii cărora părinții nu le pot asigura acele tablete ieftine cu acces la internet. Nu am primit decât niște bâlbâieli de la fosta ministru a învățământului și o tăcere constantă pe această temă a actualului ministru.
De asemenea privim cum duăa un an de zile nu s-au chinuit nici măcar sa mimeze o brumă de preocupare în a promova măcar într-o formă primitivă schimbările așteptate în sistemul de învățământ. Suntem în era vitezelor inimaginabile pe rețelele de comunicații, în mare parte din țările occidentului există un învățământ online pus la punct atât din punct de vedere al suportului fizic cât și din punct de vedere al cadrului legislativ.
Înainte de izbucnirea pandemiei în România erau în jur de 2000 de elevi care beneficiau de sistemul de învățare online dar fiind inscriși mare parte în sistemul de învățământ online din Marea Britanie. La noi o asemenea forma de învățământ nu a fost și nu este legiferată dar nici nu s-a ostenit nimeni să reglementeze legal în vre-un fel această formă modernă de învățământ. Legiferarea sistemului de învățământ online va da posibilitatea celor care nu vor să se întoarcă pe băncile școlii din varii motive să poată alege cum și în ce fel să se mufeze la prizele cunoașterii: la o școală de cartier din țară sau la un colegiu de prestigiu din lumea largă.
În fond și la urma urmei contează pregătirea elevilor ca rezultat final, nu menținerea în soldă a unei mase de pedagogiț parte din ei greu digerabili ca dascăli dar pe care cu siguranță guvernanții au interes să-i țină aproape, fiind o masă de manevră asigurată. Nu se va face bineînțeles nici în perioada următoare ceva în sensul modernizării sistemului de învătământ , avand la conducere un ministru fără personalitate, ajuns în funcție în urma unui troc ordinar între combinagii de nivel înalt, care se pretinde a fi unul din inițiatorii Coaliției Naționale Pentru Modernizarea României.
Aici e o altă dandana, președintele acestei mișcări fiind un personaj nociv care nu poate face dovada că ar fi urmat o formă de învățământ universitar cum pretinde, cum nici colegul de cabinet al domnului ministru, ministrul de la sănătate nefiind deținător de diplomă universitară. Tot e bine, măcar nu au avut tupeul să scoată la vedere diplome false cum am văzut că se practică în ultima vreme la unele instituții serioase.
În concluzie, nimic nu e întâmplător, vorba românească pentru această speță fiind:’’cine se aseamănă se adună’’.Momentul 8 februarie când s-a decis reînceperea cursurilor este ca o naștere provocată, pentru unii prematură, pentru alții nedorită, un lucru este sigur: se va merge pe aceeași bâlbâială singurele schimbări puerile fiind de genul distanțelor dintre copii și modul cum se va face testarea; cu sau fără acceptul părinților. Sunt un adept al redeschiderii școlilor dar nu trebuie neglijată teama unor părinți și copii de a reveni la cursuri.
În condțtiile în care nu se întâmplă nimic în sensul de a mulțumi pe toată lumea implicată în procesul de învățământ( părinți, copii, profesori) consider că sistemul de învățământ a rămas închistat în mrejele unor interese obscure, fără viziune și mai ales fără viitor, al nostru, al tuturor.
