Ion Iliescu și trădarea secolului: Cum a renunțat România la Basarabia în numele „prudenței”
La peste trei decenii de la căderea comunismului, tot mai mulți istorici și analiști vorbesc deschis despre o greșeală istorică majoră: decizia României de a nu încerca reunificarea cu Basarabia în anii ’90, atunci când contextul internațional ar fi permis acest lucru. În centrul acestei decizii se află Ion Iliescu, primul președinte postdecembrist, care a ales prudența diplomatică în locul unui gest curajos de unitate națională.
În 1991, când Uniunea Sovietică se destrăma, Republica Moldova își declara independența, iar românii de pe ambele maluri ale Prutului priveau cu speranță spre o posibilă reunificare – un moment istoric comparabil cu cel trăit de Germania de Est și de Vest. Din păcate, conducerea de atunci a României a ales să nu acționeze. În locul unui proiect de țară, am avut tăcere și pasivitate.
Ion Iliescu și cercul politic din jurul lui au preferat să mențină relații „cordiale” cu Moscova, în loc să susțină un ideal național legitim. Niciun plan concret, nicio strategie de reintegrare, niciun sprijin real pentru mișcările unioniste din Moldova. Dimpotrivă, România a sprijinit lideri de la Chișinău care se opuneau unirii, contribuind indirect la menținerea unei falii istorice între cele două țări.
Această alegere nu a reflectat dorința poporului, ci interesele unei elite politice moștenite din vechiul regim, care a fost mai preocupată să-și consolideze puterea decât să construiască viitorul țării. Un proiect de reunificare ar fi însemnat curaj, asumare și viziune – lucruri care au lipsit cu desăvârșire în acel moment crucial.
Astăzi, Republica Moldova rămâne vulnerabilă, prinsă între influența Rusiei și promisiunile Occidentului, în timp ce România rămâne un stat incomplet, cu o parte a națiunii despărțită de granițe trasate nedrept în istorie.
Eșecul reunificării nu este un episod închis al trecutului, ci o rană deschisă. Ion Iliescu va rămâne în memoria colectivă nu doar ca președintele tranziției, ci și ca omul care a întors spatele unei șanse istorice. Iar întrebările rămân, pentru generațiile care vin:
De ce nu am încercat? De ce ne-am temut? Și cât vom mai accepta ca România să fie doar pe jumătate întreagă?
