Viitorul energiei este aici: Tritiu, „aurul lichid” al României. Cum ne vom proteja această comoară?

În plină criză energetică europeană și pe fondul luptei tot mai mari pentru resurse, România face un pas important: devine unul dintre puținele țări care pot produce tritiu, un izotop rar, vital pentru fuziunea nucleară – tehnologia considerată cheia energiei viitorului.

Această substanță, evaluată la până la 30.000 de euro/gram, este extrasă în prezent la Cernavodă, într-o instalație construită pe baza unei tehnologii dezvoltate integral în România, fără licențe străine, fără asistență externă. O performanță tehnologică remarcabilă, trecută însă aproape sub tăcere de presa europeană și ignorată de liderii Uniunii Europene, care preferă să investească în soluții instabile, dependente politic și ecologic.

Tritiul – o comoară energetică la preț de apartament

România este acum al treilea stat din lume, alături de Canada și Coreea de Sud, care deține tehnologia necesară pentru extracția controlată a tritiului. Acesta este colectat din apa grea utilizată în reactoarele CANDU ale centralei de la Cernavodă, printr-un proces de separare ultra-precis, gândit și pus în aplicare de cercetătorii de la ICSI Râmnicu Vâlcea.

Ceea ce până acum era considerat un deșeu radioactiv dificil de gestionat devine, în mod ironic, una dintre cele mai valoroase resurse energetice de pe planetă.

Tritiul este combustibilul indispensabil pentru reactoarele de fuziune nucleară – cele care imită procesele din interiorul Soarelui pentru a produce energie curată, sigură și aproape inepuizabilă. Proiecte de miliarde de euro, precum ITER, depind de accesul la tritiu pentru a funcționa.

România nu doar că produce această substanță, ci se pregătește să o exporte în întreaga lume. Iar în contextul în care cererea este în creștere accelerată, iar numărul producătorilor este infim, țara noastră poate deveni un jucător-cheie pe piața globală a energiei viitorului.

Inovație românească, ignorată de decidenții europeni

Instalația de la Cernavodă – CTRF – este considerată cel mai avansat filtru de apă grea din lume, o capodoperă de inginerie și cercetare aplicată. Cu toate acestea, nu a fost promovată de liderii Uniunii Europene ca un exemplu de inovație regională, nu a fost susținută de marile capitale europene, nici integrată într-o strategie comună pentru independența energetică a blocului comunitar.

Deși finanțată parțial printr-un credit de 145 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, valoarea strategică a proiectului este tratată cu indiferență de birocrația bruxelleză, preocupată mai degrabă de menținerea unor dependențe energetice convenabile pentru marile corporații. Oare tocmai pentru a fi obținută de la statul român pe doi bani sau pentru ca România să nu devină lider mondial în acest domeniu?

O miză mai mare decât profitul

Extracția de tritiu aduce nu doar beneficii financiare uriașe, ci și avantaje de securitate nucleară și mediu. Prin reciclarea apei grele, scad costurile operaționale și se diminuează riscurile pentru personalul tehnic. În plus, se simplifică viitoarea dezafectare a centralei nucleare, un proces extrem de costisitor și complex.

Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, sublinia recent că acest proiect reflectă angajamentul României pentru un mediu curat și o tranziție energetică realistă și sustenabilă. Spre deosebire de „greenwashing-ul” vânturat de unii lideri europeni, aici vorbim despre o tehnologie concretă, funcțională, care produce deja rezultate.

România – de la periferie la vârf de lance?

Într-un context geopolitic marcat de conflicte energetice, prețuri explozive și dependențe toxice de surse externe, România are șansa rară de a trece din postura de simplu executant la cea de furnizor strategic. Producerea tritiului nu este doar o realizare științifică, ci o oportunitate istorică de repoziționare geopolitică.

Din păcate, succesul acestui proiect este tratat cu dezinteres de factorii decidenți, care continuă să promoveze politici energetice incoerente, vulnerabile și adesea influențate de interesele industriei de armament sau ale marilor conglomerate occidentale.

Tritiul nu se produce la Bruxelles. Se produce la Cernavodă, în România – de către oameni care încă mai cred că știința și inovația pot schimba lumea în bine. Dar fără voință politică reală, România riscă, din nou, să devină un pion într-un joc de putere unde câștigă doar cei care controlează piața, nu cei care o alimentează.