Dacă Maia Sandu scoate AUR din competiție, este numai cu acordul lui Klaus Iohannis
Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova a luat o decizie care a surprins: dosarul AUR prin care un partid politic de mâna a doua solicita scoaterea din cursa electorală a fost întors spre analiză la Curtea de Apel.
Practic s-a transmis către partid un avertisment din partea competitorilor electorali puternici prin intermediul justiției: stați la cutie. Cine își imaginează că justiția din Republica Moldova este liberă sau că politicul de la Chișinău nu mai poate de partenerii români sau internaționali, este un naiv.
Dar la momentul de față structurile de forță ale statului moldovenesc sunt sub controlul noului președinte, Maia Sandu. Aceasta se pretinde că este europeană, dar în realitate este mai mult moldovenistă decât europeană.
Participarea AUR în cursa electorală reprezintă o surpriză neașteptată: se încurcă competiția electorală de la Chișinău cu un partid asumat românesc. PAS pregătise o alianță cu partidul lui Renato Usatâi, încă de la alegerile prezidențiale, atunci când acesta și-a orientat electoratul spre Maia Sandu. Sigur că toți specialiștii în politică vă vor spune că electoratul nu poate fi mutat și că el oricum ar fi ajuns tot acolo și îndemnul lui Usatâi a fost doar o încercare de a nu se disocia de opțiunea propriului electorat.
De la București a venit însă un mesaj clar din partea copreședintelui AUR, Claudiu Târziu: nu încercați eliminarea competitorului electoral AUR din cursă, lăsați alegătorii să decidă dacă trebuie să fie acest partid în parlament sau nu. Mesajul este însă și mai clar: nu ne luați de proști, România sau Uniunea Europeană, locul justiție nu este în competiția electorală, așa cum s-a mai făcut.
Să fie clar: orice altă variantă decît menținerea deciziei de validare este o ingerință a politicului în justiție, contrar angajamentelor luate de către noua conducere de la Chișinău în fața partenerilor europeni. Să nu uităm că și cele 600 de milioane de euro oferite de Uniunea Europeană sînt condiționate de reforme reale în justiție. Porțile Europei și ale României trebuie să rămînă deschise pentru Republica Moldova, dar asta depinde în primul rînd de decidenții politici de la Chișinău – scrie Claudiu Târziu pe propria pagină de socializare..
Sigur că Maia Sandu de dragul PAS și pentru a deține puterea totală, e posibil să abuzeze, căci au mai făcut acest lucru, însă numai dacă Klaus Iohannis va permite acest lucru. Dincolo de competiția electorală internă din România, drepturile politice ale românilor trebuie să fie protejate, ori dacă se va permite încălcarea lor vorbim deja despre chestiuni complicate care vizează un act de trădare națională.