Scrie Ștefan Vlaston în Adevărul despre problema arzătoare la ordinea zilei: salarizarea personalului bugetar. Spune domnia sa că la ora actuală, deși oficial nu cunoaștem cu exactitate, ar fi vorba de 1,249 milioane de bugetari în sistemul public fară cei de prin servicii secrete și alte structuri ascunse.
Frapează faptul că, potrivit domniei sale, în 2004 aceeași Românie, cu mai multă populație, era deservită de numai 850.000 de persoane cu carte de muncă la stat. De aici putem porni orice discuție legată de salarii de sporuri de eficiență și nu terminăm prea curând. De asemenea dacă ne gândim la nivelul de digitalizare din administrație raportat la aceeași perioadă, nu e bine, că unii mai încasează și pensii pe lângă salariul de la stat iar e o discuție, precum și frageda vârstă la care o parte din angajații la buget încep să primesca pensie.
Acest aspect este doar unul din multele care ne arată că trăim într-o societate aflată într-o profundă criză morală; o societate devalizată spiritual cu accent pe căpătuire indiferent de preț sau conjunctură. Neavând suficientă pregătire filozofică sau sociologică ar trebui să mă abțin, dar cum mai toți suntem în aceeași situație cred că putem vorbi românește pe această temă.
Am învățat în copilărie, aceea comunistă, că alta nu am avut, despre bine și rău. Nu n-e băgat nimeni religia pe gât, dar mergeam la biserică și învățam cu părintele paroh despre puterea dumnezeiască și parcă Dumnezeu avea atunci puterea de a pune în sufletele noastre nevinovate sămânța binelui. În anii scurși se pare că lucrurile nu mai sunt așa, acolo unde trebuia să fie izvorul moralității și al iubirii de aproapele s-a întronizat opulența și goliciunea cuvântului rostit. Scăpată de sub controlul divin, imoralitatea s-a întins în tot organismul societății prin sistemul de învățământ; modelele de bunătate și realizare profesională au fost înlocuite cu personaje din mediul politic sau economic lipsite de scrupule și apreciate doar prin măsura averii lor, dar și tineri tupeiști al căror scop nu este decât tot ajungerea la îndestularea financiară prin celebritate.
Cel puțin pentru moment, instituția binelui, Biserica a pierdut prin proprii sai exponenți competiția prin rețelele sociale. Percepția binelui comun a devenit dorința pentru binele propriu care s-a întins că o plagă în societate. Lipsită de dimensiunea sacră a binelui societatea a rămas fară repere morale și de aici declinul continuu în care ne aflăm. Legile țării, care la bază ar trebui să aibă morala creștină sunt ciopârțite prin interpretări puerile, alambicate menite a se pune în slujba celor puternici și nu a binelui absolut bazat pe dreptate și adevăr.
Dacă veți face vreodată o petiție către vre-o instituție și veți avea noroc să primiți un răspuns o să constatați că va conține o trimitere repetată la legi paragrafe și articole care maschează neimplicarea și de fapt disculpă instituția în a nu face mai nimic în folosul tău. Dacă vei face apel la justiție într-un demers oarecare, o să constați că înainte de a ajunge la judecată intri într-un hățiș de termene și proceduri în care de cele mai multe ori fac ca judecata să fie închisă înainte de a începe în fond.
O parte din cariera de inginer mi-am petrecut-o având o funcție publică într-o instituție a statului și am tras o concluzie definitorie: instituțiile statului sunt entități cu manifestări conservatoare incapabile de reforme interne, autoindu-se. Orice instituție are tendința de a acapara un sector al vieții sociale și de a încorseta activitatea acestuia prin acte legislative sub control propriu. Partidele politice nu se comporta altfel ci din contră încearcă să impună un control cât mai strict asupra societății și a resurselor publice.
În nici un caz să nu așteptăm că sistemul bugetar se va reforma din interior, atâta timp cât are resurse în personal și financiare. Reforma sistemului trebuie impusă și reducerea personalului bugetar este doar un mecanism din multele pe care le avem la îndemăna. Când politicienii vor să acapareze o instituție schimbă organigrama și toată lumea trebuie să dea concurs pentru ocuparea posturilor nou create. Acest mecanism patentat politic, ar putea fi folosit și pentru asanarea morala a acestui sistem inert și corupt dacă actualii guvernanți ar dori acest lucru, dar se pare că nu.
Eficientizarea imensului aparat birocratic a fost doar o temă de campanie pentru aburit mințile fraierilor și pentru a obține voturi. Politicieni, sindicate, șefi de instituții cu greutate doar mimează dialogul social și se complac în compromisuri reciproc avantajoase. Când se va ajunge la fundul sacului, și nu e departe acel moment, probabil că organismele financiare internaționale creditoare vor cere o descărcare în acet sens, cum a mai făcut-o și alte dăți. Este clar că cele două partide tradiționale nu au capabilitate să facă acest lucru și cu atât mai puțin cei doi sateliți cooptați în actuala guvernare.
Voit sau nu, asanarea morala a societății a fost lăsată numai pe umerii Justiției ceea ce este incorect și neproductiv. Pentru că justiția este sufocată de cauze puerile și coduri de procedură care se schimbă odată cu guvernarea, de aceea este nevoie de mult mai mult și anume de voință politică.
O forță politica nouă va putea reinstaura moralitatatea în societate dacă va renunța la modul tradițional de a face politică și va promova în legislație morala creștină prin oamenii săi, folosind mijloacele lumii moderne. Tentațiile sunt mari la vârful politicii și cum se spune, este mai greu să te menții decât să te ridici. Să speram că liderii tânărului partid intrat în parlament vor reuși să capete suficientă experiență instituțională fără a se murdări de politicianism clientelar, urmând ca în următorul mandat să inducă reforme fundamentale în societate.
Vom trăi și vom vedea!
