CRITICII

Ciolacu duce poporul cu zăhărelul: legea pensiilor speciale, din nou pe masa discuțiilor fără sfârșit

Domnul premier Marcel Ciolacu face a nu știu câta oară declarații cu privire la pensiile speciale. Se prelungește, din nou, această discuție în care nu se știe dacă legea va trece sau nu de Curtea Constituțională a României. În cazul în care nu se v-a întâmpla minunea, va exista o sesiune parlamentară „extraordinară” în august pentru a transpune decizia CCR.

„Chiar dacă nu va trece de Curtea Constituţională, am făcut un calendar întreg la grupurile parlamentare şi le-am explicat colegilor că va fi nevoie de o sesiune extraordinară, cred că în luna august. Ştim cu toţii că există o perioadă în care şi Curtea este în concediu. O să vedem termenele date de către Curte. Am dreptul constituţional să fac, să mă adresez Curţii Constituţionale, fiind un lucru atât de important pentru România, de îndeplinit o reformă, astfel încât să putem depune cererea de plată numărul 3 (n.r. – din PNRR). O să fac acest demers, astfel încât termenul să fie unul mai rapid, ca în luna august, începutul lunii august, dacă este nevoie, dacă Curtea va considera necesar, să facem o sesiune extraordinară, să transpunem ce decide Curtea”, a spus Ciolacu.

„Nu putem merge mai departe cu pensiile speciale”, a mai spus premierul. CCR urmează să discute pe 26 iulie sesizările ÎCCJ în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu şi a actului normativ privind creşterea vârstei de pensionare.

Pe scurt, amânare peste amânare sau mersul lucrurilor cu încetinitorul, că așa ne-a obișnuit PSD-ul în frunte cu Ciolacu. Nici ceilalți, respectiv liberalii nu sunt mai prejos, căci indiferent care dintre ei ar fi fost la conducere, tot în ritmul melcului ar funcționa sistemul legislativ. s

Related Articles

Back to top button