Povestea demisiei lui Dragoș Anastasiu nu e despre onoare sau principii. E despre un om folosit, apoi aruncat. Cine se uită atent vede clar: a fost o plecare forțată, pregătită cu grijă, cu un dosar vechi scos „la momentul potrivit”, după ce omul devenise incomod. Nu e prima dată când România își folosește valorile ca pe niște decoruri. Dar e una dintre cele mai cinice execuții politice din ultima vreme.
Anastasiu a fost adus în guvern pentru imagine. Un antreprenor cunoscut, cu un discurs civilizat, cu idei – o figură credibilă într-o echipă care avea nevoie disperată de credibilitate. Doar că la un moment dat, a început să spună ce gândește. Să propună. Să nu fie pe placul tuturor.
Și brusc, un dosar care zăcea uitat prin vreun sertar a devenit interesant. N-a venit de la DNA, nici de la vreo redacție de investigație. A venit din interior. De acolo de unde se apasă butoanele tăcerii și se lansează, când e nevoie, și „scurgerile”.
Premierul Bolojan? A tăcut. N-a fost surprins, n-a fost afectat. Doar liniștit că treaba s-a rezolvat. Că nu mai are lângă el un om care să deranjeze echilibrul. Nu l-a apărat, nu l-a susținut. Și asta spune tot.
Așa se lucrează în România politică: întâi te ridică, te pun la poză, te folosesc. Apoi, când devii prea sincer sau prea deranjant, ți se arată ușa. Cu eleganță, dar fără milă. Iar când pleci, cei care au orchestrat totul își beau cafeaua liniștiți. Mai puțin o voce, mai puțină bătaie de cap.
Dragoș Anastasiu nu e un sfânt, dar nici un vinovat dovedit. E un om care a fost folosit pentru imagine și abandonat pentru liniștea unui sistem care nu suportă ideile, ci doar obediența.
Aceasta nu este reformă. Este o operațiune de eliminare. Iar Anastasiu e doar primul.
