CRITICII

DNA trebuie să îl ancheteze pe Marcel Ciolacu : A înlocuit legea bugetului cu Fondul de Rezervă al Guvernului

Legea bugetului de stat, ca orice lege în ţara asta, trebuie respectată de toată lumea, mai ales de guvern şi de premier. Situaţiile speciale care apar, adaptarea la noi situaţii financiar-bugetare, pot şi trebuie rezolvate prin rectificări bugetare, aşa spune legea. Rectificări care şi ele trebuie analizate, dezbătute , aprobate în parlamentul României, organul suprem legislativ într-o democraţie. Pot fi analizate apoi de Curtea de Conturi sau de alte instituţii care verifică respectarea legilor în România.

Premierul Ciolacu a decis să uite de toate acestea si să-şi impună părerea cu orice preț , ignorând astfel parlamentul, şi să decidă împărţirea banilor de unul singur. Iar de la înălţimea funcţiei să dea un exemplu extrem de periculos celorlalţi decidenţi din instituţiile statului. Premierul Ciolacu s-a comportat şi se comportă în continuare ca un dictator, care nu înţelege sau nu îi pasă de statul de drept din România. Iar ceilalți sefi de instituții îi vor urma exemplul.

Situaţia deficitului bugetar nu poate fi o scuză pentru acest comportament. Orice situaţii, oricât de dificile, trebuie rezolvate cu respectarea legislaţiei, a principiilor statului de drept.
Cine poate controla dacă premierul Ciolacu a făcut ce trebuie cu 26 de miliarde de lei din bugetul ţării, repartizaţi prin FRG? Nimeni!

Related Articles

Back to top button