CRITICII

Fața antiunionistă a PSD! Premierul Ciolacu, sluga puterilor străine

Acceptarea obedientă și mizerabilă a lui Marcel Ciolacu, prim ministru al României, a interdicției aplicate unui cetățean român, George Simion, de a intra în Republica Moldova este de neconceput.

Domnia sa pretinde că ar fi primit documente administrative, care au … caracter secret (!?) și că doar statul care le-a emis le poate face publice.

„Este o decizie administrativă întemeiată. Ține inclusiv de unirea României cu Republica Moldova”.

Domnul Ciolacu vorbește de o decizie a unui stat străin, decizie întemeiată având la bază motive „secrete” nepublicate, exact ca în procesele din statele dictatoriale care se judecă în spatele ușilor închise fără probe, fără respectarea dreptului de apărare și fără avocați.

Prim-ministrul României are datorii în primul rând față de cetățenii români și abia apoi față de un alt stat.

Funcția de șef al guvernului român îl obligă pe Marcel Ciolacu să fie AVOCATUL din oficiu care să apere oricare cetățean român în disputa cu un stat străin și să ceară publicarea motivațiilor pentru deciziile de interzicere a drepturilor cetățeanului, nu să accepte aprobator, fără contestare a unei condamnări fără probe.

Concluzia mesajului Primului Ministru al României și președinte al PSD scoate în evidență faptul că ideea dezideratului național al Unirii pe care o promovează George Simion și de care este învinuit, nu este plăcută de către Marcel Ciolacu cât și, după cum afirmă, de către PSD, partidul pe care-l conduce.

Related Articles

Back to top button