CRITICII

Marius Lulea: cu părere de rău am ajuns să exportăm români, cea mai bună resursă

Prezent la Maramureș, antreprenorul și vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a declarat că România are nevoie de cetățeni bine pregătiți iar afirmațiile unui fost președinte cum că nu trebuie să avem toți studii superioare nu sunt corecte.

„Am fost în Maramureș. Oameni buni acolo. La întâlnire au fost și profesori, nemulțumiți de situația dezastruoasă în care ne aflăm.

Educația din România a fost distrusă prin așa-zise reforme permanente. Astăzi vedem consecințele.

Un fost președinte a spus că este bine ca să nu avem toți studii superioare, că nu toți trebuie să fie profesori și doctori. Nu sunt de acord cu această afirmație”.

Este vorba despre fostul președinte al României, Traian Băsescu. Acesta a mai spus și că nu avem nevoie de autostrăzi și a greșit și de această dată.

Marius Lulea atrage atenția asupra faptului că România se află în lumea a 3-a din punct de vedere economic deoarece nu mai furnizează pe piața globală decât forță de muncă, cel mai bun produs de export al nostru a devenit, deși nu este bine, chiar românii

„În lume există trei feluri de state: 1. State furnizoare de materie primă; 2. State producătoare; 3. State ce oferă tehnologie și management. Cu părere de rău noi suntem în prima categorie oferind forță de muncă calificată, exportăm cetățeni. China este un stat producător, Japonia este un stat ce oferă tehnologie.

Acesta este statul oferit de către actualele forțe politice, cu un premier marionetă care nu poate lega 3 cuvinte fără să se bâlbâie(nu este o problemă medicală)”.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button