Ne vin banii de la UE, dar fabricile mor! În loc să producem biscuiți, îi importăm ca să ne umilim singuri

În timp ce Polonia valorifică fondurile UE pentru a stimula producția locală și a obține surplus comercial, România a ajuns la un deficit de 35 de miliarde de euro. Un studiu recent critică strategia economică românească, acuzând lipsa investițiilor în industrie și dependența de importuri.
Între 2009 și 2023, România a crescut alarmant în rândul statelor europene cu cele mai dezechilibrate balanțe comerciale. De la un deficit de 7 miliarde de euro în 2009, a ajuns la un record negativ de 35 miliarde în 2023. În același timp, Polonia a trecut de la un deficit de 12,3 miliarde la un surplus de 13,5 miliarde de euro.
Un studiu intitulat „Deficitul comercial al României – industria agroalimentară”, realizat de Călin Costinaș din cadrul Grupului de lucru „Competitivitatea lanțului valoric agroalimentar – Produs Românesc”, oferă o explicație dureroasă: România exportă materie primă și importă produse finite, în timp ce Polonia produce și exportă valoare adăugată.
„România exportă subvenții. Polonia exportă plus-valoare. Polonia a stimulat producția de produs finit. România a rămas la materie primă”, spune tranșant autorul studiului.
Deficit alimentar: o cifră care arde
Dacă în 2009 deficitul alimentar al României era de -0,4 miliarde euro, în 2023 a ajuns la -3 miliarde. În aceeași perioadă, Polonia și-a crescut surplusul alimentar de la 1,4 miliarde la 7 miliarde de euro.
Cele mai mari pierderi comerciale ale României în 2024 sunt în carne (-1,2 miliarde euro), lactate și ouă (-769 milioane), legume (-716 milioane), produse de patiserie și cereale procesate (-544 milioane), conserve de legume și fructe (-558 milioane), cacao și derivate (-424 milioane).
În contrast, Polonia a înregistrat creșteri spectaculoase ale exporturilor în aceleași domenii: +5 miliarde euro la carne, de peste 8 ori mai mult la patiserie și aproape de 18 ori la preparatele din cacao față de 2007.
O economie care consumă mai mult decât produce
Studiul arată și un dezechilibru intern: salariul mediu net în România a crescut cu 260% între 2009 și 2023, în timp ce producția alimentară internă a crescut doar cu 118%. Diferența s-a acoperit prin importuri, pentru că „structura consumului s-a modificat mai repede decât capacitatea de adaptare a producției interne”.
Probleme dincolo de agricultură: exemplul bitumului
Situația nu este diferită în afara sectorului alimentar. România importă peste 80% din bitumul necesar pentru infrastructura rutieră, deși are doar o fabrică internă cu o capacitate de 75.000 de tone, în timp ce necesarul este de 600.000–700.000 tone anual.
Subvenții europene? Da. Dar pentru alții.
România primește miliarde în subvenții agricole, dar importă biscuiți. Primește bani pentru drumuri, dar importă asfalt. Primește fonduri pentru tranziția energetică, dar cumpără echipamente din afară.
„Primim subvenții, dar exportăm subvenții.”, notează Călin Costinaș.
O soluție nepopulară: coordonare centralizată
Studiul propune un mecanism de coordonare națională între stat, retaileri și industrie. O structură în trei echipe: una decizională (Guvern, retaileri, autorități), una de analiză (diagnostic sectorial) și una de implementare (la nivel industrial).
Se vorbește și despre înființarea unui task force național care să abordeze piața de la consum spre producție, după modelul aplicat de Polonia.
Totuși, autorul recunoaște că studiul nu oferă o soluție completă pentru cine ar trebui să preia inițiativa și cum ar trebui implementată această strategie în sistemul administrativ actual.
România a ratat până acum ocazia de a transforma subvențiile în dezvoltare. În timp ce Polonia a investit în lanțuri valorice integrate și a stimulat producția de produs finit, România continuă să funcționeze ca un simplu furnizor de materie primă. Lecția poloneză este simplă: nu exporta ce crești, ci ceea ce procesezi. România, însă, pare că nu și-a deschis încă caietul.