CRITICII

OFICIAL! Iohannis a decis: pe drapel nu pot fi alte simboluri

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, o lege care prevede că pe drapelul țării nu poate fi adăugat alt simbol sau inscripție, cu excepția celor aprobate prin lege. Aceste prevederi nu vor afecta drapelele de luptă ale unităților militare, pavilionul național, flamurile și geacul arborate la bordul navelor militare.

Actul normativ modifică şi completează în acest sens Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

„Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare, prevede legea.

Propunerea legislativă, inițiată de mai mulți senatori de la PNL, a primit 207 voturi „pentru”, 26 „împotrivă” și 30 „abțineri”. Cele mai multe voturi „împotrivă” (21) au fost din partea parlamentarilor AUR. Cele mai multe „abțineri” (27) au fost din partea parlamentarilor USR.

În cadrul ședinței de la Camera Deputaților, deputatul Dan Tănasă a afirmat că „AUR a votat împotriva acestui proiect perfect inutil. Vă semnalez însă că există, din păcate, o lacună în sistemul legislativ românesc – nu există nicio prevedere legală care să sancţioneze în acest moment batjocorirea simbolurilor naţionale, a imnului sau a drapelului naţional (…) În acest moment, UDMR, spre exemplu, refuză să arboreze drapelul naţional al României pe sediile sale, deşi este, iată, membru în Parlamentul României şi primeşte anual zeci de milioane de lei de la Guvernul României (…)”.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică şi completează Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1157/2001, mai stipulează actul normativ.

Related Articles

Back to top button