CRITICII

Pas cu pas spre teoria formelor fără fond

A trecut ceva timp de când Klaus Iohannis ne promitea că „pas cu pas” vom ajunge să avem o țară ca afară. În schimb, se pare că ne-am întors în timp, la formele fără fond și la elită politică formată în mare parte din parveniți care-și urmăresc doar interesul personal. Este suficient să urmărim câteva emisiuni din categoria „talk-show” ca să vedem cât de jos sunt discuțiile și ce teme potrivite doar pentru un popor needucat se abordează la ore de vârf.

Dincolo de luptele politice și de dorința de nestăvilit a demnitarilor de a câștiga cât mai mulți bani, văd zilnic oameni onești, care se chinuie să-și drămuiască banii de la un salariul la altul. Când ați fost ultimara oară într-un supermarket, câți bani ați cheltuit pe aproape nimic? Lasăm sute de lei și cumpărăm doar câteva articole. Prețurile au crescut, dar de la actuala conducerea nu auzim decât că nu sunt bani, însă nu fac nimic pentru a stimula economia. În același timp, România continuă să fie o țara a paradoxurilor: chiar astăzi am aflat de la ministrul Muncii că avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale. Știați că valoarea medie a unei astfel de pensii este de 9.600 de lei? Ne-a spus chiar Raluca Turcan – așadar, sunt sau nu banii la buget în acest caz? De cealaltă parte, în aceeași Românie, 23% dintre pensionari trăiesc de pe zi pe alta (date din 2021), în timp ce 37 dintre români de-abia se ajung cu banii (date din 2018, e posibil ca procentul să fie și mai mare după pandemie).

Cu toate acestea, nu vedem niciun fel de măsuri din partea Guvernului Cîțu care să diminueze inegalitatea socială. În schimb, auzim zilnic de măsuri de austeritate care vor avea, cu siguranță, un impact major asupra economiei: tăierea gratuității călătoriilor cu trenul pentru studenți – deși se știe deja că impactul asupra bugetului e foarte mic, bugetarii rămân fără vouchere de vacanță. Oare nu s-a gândit nimeni că acele vouchere se întorceau tot în economia românească? În schimb, nu vorbește nimeni despre cum liberalizarea prețurilor la energie electrică, așa cum s-a făcut la noi, a dus la creșterea inflației, și drept urmare, plătim facturi, credite și prețuri mai mari, deși veniturile au rămas la fel. Știți vorba românească, „banii nu au nicio valoare”.

Pare că ne întoarcem pas cu pas la teoria formelor fără fond și la distincția eminesciană dintre țara reală și țara legală. Măsurile legislative luate de cei care ne conduc nu fac decât să asuprească și mai mult cetățenii de rând, în timp ce politicienii, această „pătură superpusă”, se bucură de salarii mari și nemeritate. Și, să nu uit, de pensii speciale.

Related Articles

Back to top button