Petrolul românesc, dat pe mâna altora: De ce cea mai mare companie din țară nu e românească
România este o țară cu resurse. Am avut petrol, gaze, uraniu, păduri, apă, pământ. Am avut și industrie extractivă, rafinării, sonde, specialiști. Dar astăzi, în mod rușinos, cea mai mare companie din România nu este românească. Este OMV Petrom, o firmă cu acționariat austriac – principal acționar fiind statul austriac prin grupul OMV – care exploatează resursele noastre și face profituri uriașe pe seama unui stat slab, obedient și trădător de interes național.
Cum am ajuns aici? Prin trădare politică și iresponsabilitate economică. Privatizarea Petrom, realizată în 2004, a fost una dintre cele mai rușinoase afaceri postdecembriste. O companie strategică, cu resurse și infrastructură construite în zeci de ani, a fost cedată aproape gratuit. Austria a primit nu doar sondele și rafinăriile, ci și accesul la un monopol natural – petrolul românesc. În schimb, România a primit promisiuni, povești despre eficiență și, în final, dependență totală.
Ceea ce s-a petrecut în spatele cortinei acestei privatizări a fost corupție pură. Discuțiile nu s-au purtat la București, în fața Parlamentului sau în ședințe guvernamentale transparente, ci în hoteluri de lux din Austria, în întâlniri informale și netrecute în niciun registru public. Privatizarea s-a negociat pe sub masă, între politicieni români și interesele unui stat străin. OMV, companie cu capital majoritar public austriac, a obținut controlul asupra unei resurse strategice printr-un joc murdar de interese, lobby și complicități locale. N-a fost reformă, a fost vânzare. Cu șpagă, cu influență, cu trădare.
Astăzi, OMV Petrom rulează zeci de miliarde anual. În 2022, cifra de afaceri a fost de peste 60 de miliarde de lei, iar profitul net s-a apropiat de 5 miliarde de euro. Dar mare parte din acest profit pleacă din țară. Pleacă sub formă de dividende, plăți între companii, optimizări fiscale și contracte de „consultanță”. România rămâne cu redevențe mici și iluzii mari. Cea mai mare companie din România nu lucrează pentru români.
Aceasta nu este economie de piață. Este subordonare economică regizată, în care statul român este doar spectator și uneori complice. România nu și-a pierdut petrolul într-un conflict, ci l-a oferit voluntar, prin decizii politice toxice. Și astăzi trăim consecințele: prețuri mari la energie, control extern asupra infrastructurii petroliere, și zero suveranitate energetică.
Cea mai mare companie din România trebuie să fie românească. Dacă nu controlăm ceea ce extragem din pământul nostru, nu mai suntem un stat suveran, ci doar o piață de desfacere și un rezervor de resurse pentru alții. Iar istoria ne va condamna nu pentru ce am pierdut, ci pentru că am dat de bunăvoie.
