CRITICII

Poluarea a ucis mai mulți oameni decât Covid-19. În țara noastră, arderile ilegale de deșeuri toxice sunt la ordinea zilei

Poluarea ucide, la nivel global, mai mulți oameni decât Covid-19, arată un raport ONU publicat recent. Conform acestui raport, poluarea a provocat cel puțin 9 milioane de decese premature pe an, iar pandemia de coronavirus, care durează deja de 2 ani, a provocat circa 5,9 milioane de decese la nivel mondial, informează Reuters.

Săptămâna trecută, s-a înregistrat o poluarea masivă în toată țară, iar în Capitală senzorii de aer toxic au fost roșii. Inițial, ministrul Mediului a afirmat că poluarea a fost cauzată de „condițiile meteorologice extreme de nefavorabile dispersiei” și că “nu au fost înregistrate sesizări cu privire la existenţa unor focare de arderi care ar fi putut influenţa calitatea aerului”.

Vineri, polițiștii locali au descoperit mari cantități de deșeuri toxice arse în împrejurimile Capitalei. Deșeurile toxice fiind arse în timpul nopții, în locuri izolate, în care accesul este dificil.

Ulterior, după au fost descoperite cantități mari de deșeuri toxice arse, la margina Bucureștiului, ministrul Tanczos Barna și-a schimbat declarația și a zis că va cere înăsprirea pedepselor pentru cei care vor fi găsiți vinovați pentru arderile ilegale de deșeuri.

Mafia Deșeurilor ia amploare cu trecerea fiecărui an

Rețelele care ard ilegal deșeuri se dezvoltă tot mai mult din cauza corupției din țara noastră precum și fiindcă au sprijin politic la nivel înalt.
Profiturile sunt imense pentru că anumite organizații ecologice care sunt plătite să recicleze deșeurile , îl trimit în țări din Europa de Est,unde ulterior este ars sau pus în gropi de gunoi.

De mai mult timp, se vorbește despre transporturile ilegale de deșeuri, țara noastră fiind numită din această cauză și „groapa de gunoi a Europei”.
Cel mai grav este că în prezent legea nu permite sancțiuni suficient de drastice și rețelele care se ocupă cu arderile de deșeuri. Mai mult, un reportaj BBC susține că multe dintre deșeurile aduse în țara noastră sunt ulterior arse.

Pentru țările occidentale reciclarea acestor deșeuri este extrem de costisitoare și acolo nimeni nu-și permite să le ardă ilegal, fiindcă amenzile sunt usturătoare. În schimb, la noi, fiecare face ce vrea. 

Problema este una de amploare, astfel încât misterului Mediului a spus recent că dorește să modifice legislația și cei care sunt implicați în arderile ilegale de deșeuri toxice să primească pedepse mult mai aspre, cum ar fi amenzi penale și închisoare până la un an .

Peste 70% dintre copii și tinerii din țara noastră sunt preocupați de problemele de mediu

Un studiu publicat în luna ianuarie de organizația Salvați Copiii a arătat că peste 70% dintre copii cu vârste între 8 și 17 ani, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, sunt interesați de temele legate de mediu, respectiv de poluare.

Politicienii, în schimb, doar vorbesc despre această problemă fără să ia măsuri concrete.

Sursa foto: captură video (BBC)

Related Articles

Back to top button