CRITICII

Prețurile cresc, salariile stagnează, iar Guvernul asistă nepăsător

În iunie, România a avut o inflație de 5,8%, de trei ori mai mare decât media UE. În timp ce prețurile cresc accelerat la alimente și servicii esențiale, statul nu doar că nu intervine, dar lovește în continuare prin taxe și tăieri. Pensionarii, familiile vulnerabile și micii producători resimt cel mai dur efectele haosului economic.

România își consolidează un trist „loc fruntaș” în Uniunea Europeană: țara cu cea mai mare inflație din blocul comunitar. În luna iunie, inflația a ajuns la 5,8%, de aproape trei ori mai mare decât media europeană, potrivit datelor Eurostat. Iar asta în contextul în care veniturile românilor au fost înghețate, iar măsurile de sprijin pentru categoriile vulnerabile au fost tăiate.

Prețurile la alimente de bază și servicii esențiale explodează. Fructele proaspete s-au scumpit cu 33%, conservele din fructe cu 25%, legumele cu 11%, iar cafeaua și uleiul cu aproape 10%, arată datele INS. La capitolul servicii, românii plătesc cu 16% mai mult pentru biletele de tren, cu 14% mai mult pentru saloane, iar serviciile medicale și poștale au urcat cu peste 10%.

În tot acest timp, Guvernul tace și taxează. Pensiile nu au fost indexate, ajutoarele pentru cei cu venituri mici s-au redus drastic, iar de la 1 august vine un nou val de sărăcire: pensionarii care au venituri peste 3.000 de lei vor fi taxați suplimentar cu 10% CASS, iar noi cote de TVA și accize majorate la carburanți vor alimenta o inflație estimată de analiști la peste 8%.

Micii producători sunt și ei victime colaterale. În piețe, vânzările au scăzut dramatic. Fructele stau nevândute pe tarabe, în timp ce clienții se uită, întreabă prețul și pleacă. O imagine deprimantă a unei economii care a scăpat complet de sub control.

În loc de măsuri pentru a ține inflația sub control sau pentru a proteja categoriile vulnerabile, autoritățile se ascund în tăcere și birocrație. Românii plătesc nota incompetenței și a nepăsării guvernanților, în timp ce nivelul de trai se prăbușește de la o lună la alta.

Related Articles

Back to top button