CRITICII

Primar din Buzău, reţinut într-un dosar care include şi acuzaţii de fals intelectual şi delapidare

Primarul comunei Gura Teghii din judeţul Buzău, Gheorghe Micleru, a fost reţinut, împreună cu alte persoane, într-un dosar în care sunt vizate mai multe infracţiuni între care fals intelectual şi delapidare.

Reţinerea a avut loc în urma unor percheziţii care s-au desfăşurat atât la sediul Primăriei, cât şi la locuinţa primarului şi la pensiunea pe care o deţine. Conform unor surse apropiate anchetei, primarul din Gura Teghii ar fi folosit la muncă în interes personal mai mulţi angajaţi din Primărie, o altă faptă pentru care ar fi cercetat fiind legată de achiziţionarea unei centrale termice din bani publici pe care şi-ar fi instalat-o la pensiunea pe care o deţine. Atât Gheorghe Micleru, cât şi alţi suspecţi au fost reţinuţi joi seară pentru 24 de ore, urmând ca vineri instanţa să decidă dacă se impune arestarea lor preventivă sau va fi dispusă o altă măsură.

Acesta nu este pentru prima dată în fața legii

Gheorghe Micleru a fost ales primar al comunei Gura Teghii în 2020 din partea PMP, fiind unul dintre cei 5 primari ai formaţiunii condusă la acea vreme de Adrian Mocanu, actual preşedinte al PNL Buzău. Primarul Gheorghe Micleru nu este pentru prima dată în faţa anchetatorilor. El a mai fost condamnat în trecut într-un dosar de proxenetism.

Related Articles

Back to top button