CRITICII

PSD, praf în ochii alegătorilor. Lucrează la reforma pensiilor speciale, care nu va schimba nimic

Pensiile speciale – un subiect care revine constant în atenția publică. Și, deși toți se bat cu pumnul în piept că de data aceasta vor scăpa de pensiile „nesimțite”, se propun legi, dar nu se schimbă nimic. Bunăoară, ministrul Muncii (PSD), printr-un exercițiu de imagine- ne-a dat speranța că prin noua lege a pensiilor, vom pune capăt acestui subiect. Problema este că, ce să vezi, nu se poate face mare lucru. Cum ar veni, „să se revizuiască, fie, dar să nu se schimbe nimic”.

Aproape 1,31 milioane de pensionari din România primesc pensie minimă, în valoare de 1 000 de lei, în timp ce peste 300 de mii sunt nevoiți să se descurce lunar cu mai puțin de 500 de lei. În același timp, România este țara pensionarilor de lux – de exemplu, un fost magistrat poate încasa aproape 15 000 de euro lunar.

PSD, prin ministrul Muncii, a anunțat încă din noiembrie 2022 că lucrează la noua lege a pensiilor – care este și un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – dar că mai durează până va fi gata – probabil la finalul trimestrului I din 2023. Chiar și așa, legea nu va fi aplicată până în 2024, deci ne așteptăm ca discuția despre pensiile speciale să fie pe buzele tuturor social-democraților în anul alegerilor, doar ca să mai păcălească o parte din electorat.

Pe scurt, noua lege a pensiilor prevede că pensiile de serviciu vor fi calculate plecând de la vechimea în specialitate și cu reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut, iar stagiul de contributivitate minim va fi similar celui aplicat în sistemul public de pensii. Dar există un mare dar: Curtea Constituțională a României a transmis că acest lucru nu poate fi făcut, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității, care spune că „legea dispune numai pentru viitor”. Așadar, ce să vezi, PSD vrea să elimine pensiile speciale, dar nu se poate.

Related Articles

Back to top button