CRITICII

Tripleta PSD-PNL-UDMR trebuie să dispară

În logica economiei de piață, concluzia e clară: Guvernul și companiile de stat mențin producția scăzută de energie electrica pentru a tine prețul la un nivel cât mai ridicat. La o putere instalată pe hidro de 6600 mwh , noi producem maxim 1800, iar la cărbune , la o producție instalată de 3000 mwh , se produc maxim 1300 de mwh.

Deși avem fonduri europene nerambursabile, finanțări , unele guvernamentale, practic nu avem o strategie prin care să deblocăm și să promovam investițiile în domeniul energetic. Avem hidrocentrale aproape finalizate care întârzie să intre în funcțiune .

Toate măsurile luate de acest Guvern incompetent sunt măsuri pe termen scurt , care arată lipsa de viziune a guvernanților.

Retrăim vremurile din perioada fostului dictator, românii sunt învățați cu greutiatile, dar cei mai mari pierzători ai acestei situații sunt companiile mici, inima economiei românești.

Pretul mare la energie care este menținut face ca prețul tuturor bunurilor și serviciilor din Romania să crească. Deja firmele mici și mijlocii au fost afectate din cauza măririi taxelor și impozitelor, care au intrat în vigoare la 1 august. Nicio tara europeana nu ia asemena masuri in perioade de criza. Preturile ridicate la energie, au făcut ca aceste firme să fie afectate grav, sa devina necompetitive si sa fie nevoite sa isi inchida portile.

Ce va urma după închiderea acestor firme? Odată eliminați de pe piață (inclusiv fermierii), locul lor va fi ocupat de lanțuri de multinaționale. Acestea își vor externaliza profitul și ghiciți cine are de pierdut: statul român.

Teoretic cei din guvernul român ar trebui să prevadă și să vină cu soluții la aceste probleme, soluții favorabile românilor și economiei, altfel nu văd rostul acestei insititutii formată din tripla PSD-PNL-UDMR, de care parcă suntem blestemați să nu scăpam.

Related Articles

Back to top button