OPINII

Veșnicia nu s-a născut la sat, s-a născut cu Arafat

Cum ilustrul specialist în de toate Raed Arafat este născut pe plaiuri orientale, mă gândesc că n-ar fi exclus ca el să fie ceva strănepot al lui Matusalem, legendarul longeviv biblic. Altfel nu-mi explic de ce fondatorul SMURD se află de atâta timp la vârful sistemului sanitar românesc, în ciuda faptului că nu-l recomandă nici vocea, nici talentul. Cât despre rezultate, nici n-ar trebui să mai vorbim: numele lui Arafat a fost legat de atâtea tragedii, încât pare mai curând un terminator decât un salvator. De la accidentul din Apuseni la cel de pe lacul Siutghiol și, mai ales, la felul cum a gestionat situația după tragedia de la Colectiv, domnul Arafat a părut mai curând desprins din manualele de intervenție de urgență la capitolul „așa, nu!” Sub managementul lui s-au produs doar intervenții întârziate, bulibășeală, confuzie totală, un haos generalizat, pe fond de incompetență și habarnism, rezultatul fiind de fiecare dată tot mai mulți morți.

Iar felul cum a gestionat pandemia, în ultimii doi ani, ridică alte semne de întrebare legate de profesionalismului doctorului Arafat, care a vrut să se ocupe de tot, să se implice peste tot, iar când rezultatele au fost sub așteptări, de vină au fost găsiți întotdeauna alții. Numai dacă privim la ce s-a întâmplat cu factorii de decizie din această sferă, în această perioadă, ne dăm seama că Arafat fie are gena nemuririi în funcție, fie este prea puternic spre a fi demis. Au plecat pe rând Vela, Bode, au plecat Vlad Voiculescu-Smiorc și Ioana Mihăilă, toți zburați pentru felul haotic cum au gestionat pandemia, numai domnul Arafat n-a zburat, de parcă ar fi fost ținut legat la sol cu tone de plumb.

Acum, când a venit domnul Rafila mare și tare în fruntea ministerului Sănătății, promițând că va rupe norma în materie de rezolvarea crizei, ar fi fost de așteptat ca primul scos din schemă, pentru că și-a dovedit din plin „priceperea” în materie de gestionat pandemia, să fie domnul Arafat. Dar, stupoare: atât de vocal în opoziție, noul ministru Rafila a lăsat-o pe sotto voce abia instalat la butoane, declarând că el se înțelege „instituțional” cu Atotputernicul Raed. „Mă înţeleg instituţional, dacă vreţi. Încercăm să ne vedem fiecare de treaba lui şi aşa cum am mai spus Ministerul Sănătăţii trebuie să aibă poziţia de responsabilitate pe care o regăsim inclusiv în hotărârea de funcţionare a Guvernului României şi cred că toată lumea îşi dă seama că este o problemă care ţine de sectorul sanitar. Nu este neapărat o răutate, este vorba de modul în care a fost gestionat Ministerul Sănătăţii şi faptul că preocuparea din Ministerul Sănătăţii în ultimul an în ceea ce priveşte managementul acestei pandemii a fost extrem de slabă, au fost interese pentru cu totul şi cu totul alte zone decât managementul acestei pandemii şi lucrul ăsta s-a văzut în săptămânile trecute când am ajuns să avem 500 de morţi pe zi”.

Citește și: Cui servește Arafat?

Ce se ascunde în spatele acestei declarații? Nici pe departe o „înțepătură” la adresa lui Arafat, așa cum au sugerat unii jurnaliști dornici de scandal, ci dimpotrivă: o delimitare a sferelor de interese. Practic, Rafila i-a transmis lui Arafat că nu vrea nimeni să-l demită, că poate rămâne liniștit pe funcție, câtă vreme fiecare dintre ei își vede de treaba lui și nu se bagă în ciorba celuilalt. Evident, frumos ar fi fost din partea proaspătului ministru să ne spună și nouă la ce „interese”  făcea referire și mai ales despre ce „zone” vorbea, doar că nici el n-a deschis subiectul, nici jurnalistul care-l intervieva n-a îndrăznit să-l descoasă.

Cu alte cuvinte, cei care și-au imaginat că o să vină alde Ciucă și Rafila și o să facă totală curățenie prin sistemul medical, îndepărtându-l în primul rând pe Arafat, s-au îmbătat cu apă chioară: Arafat are proptele mult mai puternice decât am putea măcar bănui, așa că nu-l va doborî nimeni de-acolo de unde e, până nu-și face numărul. Poate, cel mult, o să se aleagă cu o mustrare dacă nu reușește să le bage pe gât românilor toate zecile de milioane de doze de vaccin livrate de UE, că vorba aia, o fi Arafat veșnic în fruntea sistemului medical românesc, dar răbdarea Big Pharma nu e veșnică!

Citește și:

RUȘINE. Raed Arafat și Florin Cîțu se spală pe mâini și dau vina pe managerii de spitale

DE CE NU SE VACCINEAZĂ ROMÂNII?

Rafila îl consideră potrivit pe Arafat la DSU

Related Articles

Back to top button