Gruparea celor trei partide (USR, PMP și Forța Dreptei) într-un pol este corectă și era obligatorie. Ce să facă altceva, cîtă vreme nu contează pe scena politică? Abia se mai vedeau. Și-au unit forțele și au creat un moment încercînd să facă și din el un prilej sau debutul unui plan de relansare. Presupun că toți știau deja că asemenea coagulări politice nu dau ca rezultat final un procent care să reprezinte suma algebrică a procentelor din momentul înfrățirii. De obicei, mai cresc un pic. Și atît!
Am urmărit momentul lansării cu atenție, ca să aflu care sunt noutățile cu care vin în fața publicului. Spre surprinderea mea, n-am aflat mare lucru. Doar o grupare de oameni în spatele a trei personaje așezate în fața camerelor de luat vederi și vorbind la trei microfoane. Și niște bancuri vechi, alături de niște acuzații cunoscute.
Ludovic Orban ne-a spus un banc de altădată cu milițienii departajați după un criteriu simplu. De o parte, cei care își recunosc mîna stîngă și pe cea dreaptă după ce au fost amestecate. Și, de cealaltă, cei care nu. Bancul simpluț, ca o înjurătură decentă, a fost la modă în anii `50-`60 și poate fi spus și azi în cazurile în care se referă la departajarea mediocrilor, a proștilor și a impostorilor.
Se potrivește chiar și lui Ludovic Orban. Care este diferența dintre el cînd era în PNL și cel din Forța Dreptei? Nu-i tot ăla? Și atunci era mare zicător de bancuri! Care este diferența între USR-ul care era aliat cu PNL-ul și cel de acum, aliat cu PMP-ul și cu FD? Și atunci avea un ton de lătrău obraznic. Ce are mai nou? Că este condus de un președinte mai scund? Care-i diferența între Eugen Tomac și Traian Băsescu în cazul PMP? Că nu-i așa mare hahaleră ca fondatorul partidului? Prea puțin!
Mă număr printre cei care au privit cu interes și simpatie partidele de dreapta din România. Mi se par mai necesare ca niciodată. Reprezintă spiritul oamenilor independenți, al celor care își asumă riscul de a gîndi și acționa pe cont propriu. Am privit cu atenție și expresiile fețelor la cei care îi „gardau” pe președinții celor trei partide. Erau oameni între 30 și 45 de ani, cu look de proletariat digital prin multinaționale. Sigur, o categorie importantă și deloc strîmtorată. Partidele lor vor să reprezinte generația mai tînără. Și un alt mod de a face politică.
Din păcate, după 30 de ani de politică, Ludovic Orban nu mai este expresia acestui segment de public. Și nici politică nouă nu mai poate face. Tot cu bancurile și tot cu aceleași trimiteri sarcastice la adversari. Și tot fără nici o idee importantă. Care-i diferența între acuzațiile și cîrtelile lui Dan Barna, Iulian Bulai, Chichirău și Năsui și cele ale lui Cătălin Drulă? Nu-i același limbaj? N-ar trebui să avem o diferență de proiect? Si implict de demers?
La urma urmelor, USR, PMP și Forța Dreptei sunt mici și neînsemnate pe scena politică românească nu din cauza bancurilor că sunt proaste sau a acuzațiilor la adresa puterii că nu sunt corecte. Lipsa proiectelor și a soluțiilor și a oamenilor care să le susțină le-au dus în situația de acum. Cele trei partide sunt mici și abia alcătuiesc un mușuroi de dreapta pentru că atîta este publicul care se regăsește în proiectele lor. Atîția mai cred în ei. Bancurile lui Orban spun cam tot atît cît spuneau și la Primăria Capitalei și cam cît au spus și după plecarea sa din funcția de premier. Sună ca niște discuri vechi și zgîriate pe care se aude praful. Sau ca povestea trenurilor cu hidrogen pe care Cătălin Drulă vrea să le împingă pe piața românească.
Ce ar putea să rezulte dintr-o alianță între superficialitățile deja cunoscute ale politicii noastre și susținătorii orbeți ai modernizării de-a valma? Asta-i întrebarea!
Poate crește mușuroiul de dreapta pînă la importanța unui munte impunător?
Cei trei au zis că da.
Eu cred că nu!
