Guvernanții se bat cu pumnii în piept că România va primi 17 miliarde de euro prin programul SAFE pentru achiziții de armament. Sună bine la televizor, dar realitatea este alta: acești bani nu sunt un cadou, ci un credit. Și, ca orice credit, trebuie plătit. Nu de ei, nu de guvernanții care se laudă astăzi, ci de românii simpli, ani la rând, cu dobânzi uriașe. Iar la final, țara nu va rămâne cu drumuri, spitale sau școli, ci doar cu o datorie grea și promisiuni goale.
Din punct de vedere economic, SAFE este o schemă prin care România ia bani astăzi și îi trimite mâine către producătorii externi de armament. Nu se creează locuri de muncă, nu se ridică fabrici, nu se modernizează infrastructura. Practic, banii intră și ies imediat, iar ceea ce rămâne este doar datoria publică, și așa împovărătoare.
România are nevoie de pace, nu de arme cumpărate pe datorie. Cetățenii nu cer rachete și tancuri, ci apă potabilă, drumuri decente, canalizare, școli și spitale funcționale. Adevărata siguranță națională vine din bunăstare, din investiții în oameni și în infrastructură, nu dintr-o notă de plată de 17 miliarde de euro pentru echipamente militare care aduc zero beneficii economice.
În plus, creșterea datoriei publice cu aproape 10% înseamnă că România va fi percepută ca un stat și mai riscant de către piețele financiare. Următoarele împrumuturi vor fi mai scumpe, dobânzile mai ridicate, iar presiunea pe buget și mai mare. Practic, SAFE nu aduce siguranță, ci vulnerabilitate economică și un viitor îngreunat pentru generațiile următoare.
Concluzia este simplă: SAFE este o țeapă pentru România. Banii nu construiesc nimic aici, nu aduc dezvoltare, ci doar cresc datoria și îngroașă profiturile companiilor de armament. România devine astfel client captiv, iar poporul plătește nota de plată pentru o schemă financiară gândită în afara granițelor.
