La 163 de ani de la unirea cea mică, dintre moldoveni și munteni, ar fi trebuit ca poporul român să fie un monolit de granit, pe care să nu-l sfârâme nimic și nimeni. Și totuși, a fost suficientă o patalama, un petic de hârtie care ne împarte în „vaccinați” și „nevaccinați”, pentru ca unitatea neamului românesc să se destrame. Deși teoretic suntem o democrație și nu mai există șerbi și boieri, cum erau acum un veac și jumătate, discriminarea s-a păstrat: dacă ai „pașaportul verde” poți merge unde vrei și ești liber să faci ce vrei, dacă nu-l ai, ești liber doar să te uiți de la distanță, fiindcă nu poți intra nici în magazine, nici în teatre, nici în restaurante.
Cum de s-a ajuns aici? Pentru că românii sunt un neam înapoiat, așa cum susțin toți, dând din cap a lehamite? Românii nu sunt înapoiați, ci au fost ținuți în întuneric atâta amar de vreme de dictatura comunistă, după care au urmat dictatura neocomunistă a lui Iliescu și dictatura „liberală” a unora ca Băsescu și Iohannis. Dacă am fi avut lideri care să-și iubească poporul și, mai ales, să-l asculte și să-l ajute să răzbată și să prospere nu am fi fost astfel. Iar faptul că românii nu s-au vaccinat în masă, când li s-a poruncit să o facă, dovedește nu neapărat că ar fi înapoiați, ci că urăsc să li se impună lucruri și iubesc libertatea de care au fost privați decenii întregi. Poate că dacă italienii, portughezii, francezii, olandezii și alte nații unde s-a vaccinat aproape toată populația fără să crâcnească ar fi cunoscut și ei „binefacerile” a vreo cinci decenii de comunism, ar fi privit cu mai multă reticență nu vaccinarea în sine, ci ordinul dictatorial de a o face. Pentru că, dacă ne uităm în Europa, vedem că tocmai țările foste comuniste s-au revoltat cu precădere împotriva impunerii obligativității vaccinării, în vreme ce statele occidentale, care nu știu cum e să trăiești sub tiranie, au acceptat-o fără discuții. Având în ADN anticorpii libertății, națiunile estice au simțit că toată această mascaradă făcută în numele „binelui comun” nu este decât un uriaș exercițiu de îndobitocire colectivă, de frângere a conștiințelor independente și de încolonare totală a cetățenilor sub dictatura statului. Stat care poate să facă tot ce-i trece prin cap, poate să trucheze licitații, poate să vândă la suprapreț orice, de la măști și teste rapide la gaze și electricitate, fiindcă nu trebuie să i te opui – asta este ideea pe care noi, românii, polonezii, ungurii și alte nații care au cunoscut călcâiul de fier al comunismului am priceput-o de prima dată, iar flușturaticii occidentali n-au înțeles-o nici acum.
Citește și: AUR organizează la Iași Marșul Unirii: 24 ianuarie, ora 9, Palatul Culturii
Astăzi, România este o țară destrămată și dezbinată, aflată, ca întotdeauna, la răscrucea marilor furtuni, la granița dintre imperii. La 163 de la unirea lui Cuza, astăzi nu avem un alt Cuza, cum nu avem nici un alt Kogălniceanu, Brătianu, Rosetti, Bolintineanu și atâția oameni politici înțelepți și patrioți. Astăzi, cum bine a zis poetul, „veacul ni-l umplură saltimbancii și irozii” – un Cîțu, un Rareș Bogdan, un Ciolacu. Ce șansă ar avea România cu asemenea lideri de mucava, în eventualitatea unui război în care, după cum stau lucrurile, am cam fi lăsați de capul nostru de aliații occidentali, cum au fost lăsate și Cehoslovacia, și Polonia, în Al Doilea Război Mondial. Oare acestor țări nu le-au acordat atunci franco-britanicii garanții de securitate, cum astăzi ne acordă nouă, pe hârtie, NATO? Și cu toate astea, aliații occidentali l-au lăsat pe Hitler să-și facă mendrele, zicând că ei acționează „pentru salvarea păcii, pentru binele comun”. Astăzi, povestea se repetă cu Putin, din simplul motiv că occidentalii nu au priceput încă, după două conflicte mondiale și un Război Rece, că satrapul rus nu știe decât de cnut, de bici și de bâtă, iar cuvintele nu-l sperie cu nimic.
Ce șansă am avea în cazul unei invazii rusești, cu cei care conduc acum România? Practic, nici una. Pentru că n-ar avea cine să ne conducă în luptă. Iohannis s-ar scuza că are bilete la schi, Cîțu ar zice că el n-a făcut armata, că are platfus la gât de-atâta turnat pe el, Ciolacu ar pretinde că și-a pierdut certificatul de revoluționar de Buzău și fără ăla nu știe nici să încarce arma, iar Rareș Bogdan ar motiva că nu poate lupta fiindcă nu i-a terminat croitorul uniforma lila, cu bocanci roz și batistuță cu buline și, doar știe oricine că pe front trebuie să ai prezență, nu glumă. Iar Ciucă, generalul făcut erou la apelul bocancilor, probabil ar ridica din umeri, zicând că nici el nu poate conduce armata, căci are de pus niște ghilimele la teza de doctorat. Iar cu atâția patrihoți de ocazie, România e ca și condamnată. Și nu m-ar mira ca, din cauza lor, să ne unim, în sfârșit, cu Moldova, dar nu ca stat independent, ci ca gubernie rusească.
Citește și:
Domnule Nicolae Ciucă, plagiatul este furt. Suntem conduși de un hoț
Matei Alexandru: Liderii UE, mai proști ca „Ciucă al nostru”
