CRITICII

Măceșu de Sus: 25.000 de euro pe bănci, într-o comună fără apă și canalizare

În Măceșu de Sus, județul Dolj, unde rețeaua de apă potabilă și canalizarea rămân doar promisiuni vechi, autoritățile locale au ales să investească 25.000 de euro în 100 de bănci din lemn, amplasate pe marginea drumului principal. Cu un cost de 1.200 de lei pentru fiecare bancă, inițiativa a provocat nemulțumire în rândul locuitorilor, care spun că ar fi preferat investiții în infrastructura de bază, nu în mobilier stradal.

Băncile au apărut recent în fața unor gospodării, dar nu toți localnicii s-au bucurat de „confortul” oferit de primărie. Mulți spun că nici măcar nu au primit una. „Pe centru s-au pus, la noi nu. Dar plătim și noi taxe, la fel ca ceilalți”, reclamă un bărbat din comună.

Primarul Ciprian Marian Nicu susține că s-au cumpărat doar 100 de bănci pentru că restul gospodăriilor ar fi părăsite. „Sunt 170 de case, dar doar 100 locuite. Acolo am montat băncile”, explică el. Totuși, realitatea din teren îl contrazice. Chiar și bătrânii care locuiesc permanent în comună spun că au fost săriți: „Vreau și eu o bancă, mai ies din casă. Ne-au uitat.”

Oamenii consideră că investiția e prost direcționată, într-o localitate care nu are nici canalizare, nici apă curentă. „Ne pun bănci, dar nu avem apă să bem! Mai bine făceau asfalt sau trăgeau apă în sat”, spun supărați sătenii.

Deși proiecte pentru infrastructură au fost anunțate de ani buni, ele nu au fost duse la capăt. Primarul dă vina pe lipsa fondurilor: „Pentru canalizare, un miliard nu ajunge. Am propus, dar Consiliul Local a decis.”

În timp ce promisiunile se tot adună, băncile proaspăt montate rămân mai mult goale. Într-o comună în care bugetul nu e suficient pentru nevoile reale ale oamenilor, dar pare generos când vine vorba de mobilier de lemn, locuitorii continuă să trăiască fără utilități de bază – dar cu bănci noi, la care se uită cu neîncredere.

Related Articles

Back to top button