Între ianuarie 1918 și ianuarie 1922 am avut nu mai puțin de nouă guverne. Astfel, după guvernul conservator Al.Marghiloman (partidul s-a rebotezat ulterior Conservator-Progresist, ceea ce mie mi se pare o contradicție, dar așa cerea electoratul după război, primenirea vechilor partide), l-am avut pe cel al generalului Constantin Coandă (24 oct.-12 dec. 1918), tatăl savantului Henri Coandă, cu casa pe bd. Lascăr Catargiu. Acum s-a reintrodus administrația românească în teritoriul care fusese ocupat și a avut loc și Adunarea de la Alba Iulia (28 nov./1 dec.).
Apoi am avut guvern liberal, cu Ionel Brătianu, până în septembrie 1919, în timpul căruia poliția și armata au reprimat la București o manifestație a tipografilor care mirosea a bolșevism.
După el a fost cabinetul generalului Arthur Văitoianu, declarat nepolitic, adică așa cum am zice azi de specialiști sau tehnocrat.
Primele alegeri după unire au fost la 2-6 noiembrie 1918, Partidul Național Român obținând 169 de mandate de deputați, PNL 103, Partidul Țărănesc din Basarabia 72, etc. Sașii au avut 8, șvabii 6, iar maghiarii și secuii 8.
Am avut apoi guvernul generalului Alexandru Averescu din martie 1920, cel care venise cu ideea primenirii clasei politice, vezi ,,Răspunderile” la care, din nefericire, a renunțat. Interesant este că N.Iorga l-ar fi auzit pe regele Ferdinand spunând ,,voi izgoni guvernul, dar voi păstra parlamentul”, fapt ce l-a făcut pe marele istoric să zică: regele avea ,,instinctele despotice ale rasei sale” germane (asemănările cu Iohannis sunt evidente). Acum, pentru scurt timp, Partidul Poporului, fondat de general și de monstrul moral C.Argetoianu, era pe val și a câștigat 206 din cele 369 de mandate de deputați!
La 8 decembrie 1920 s-a comis atentatul cu bombă de la Senat, autor evreul Max Goldstein. Au murit D.Greceanu (ministrul justiției), episcopul Radu Demetriu al Oradiei și senatorul Spirescu, fiind rănit grav președintele Senatului, gen.Coandă.
Interesant este că gen.Averescu venise la putere cu ajutorul lui Ionel Brătianu, pe cuvântul căruia regele se baza. Ferdinand nu-l agrea pe general, călit în război, nu era ceea ce am spune azi un ,,yesmen”; el avea o atitudine ,,rece, distantă, trufașă”.
La 28 noiembrie 1921 s-a deschis sesiunea de toamnă a parlamentului, iar la sugestia lui Brătianu – ,,care a decis să dea o lovitură de grație marelui său rival” Take Ionescu – regele l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri pe acesta (din Partidul Conservator-Democrat). De unde se vede că numirea înseamnă uneori căderea sau pieirea… Dar Tăchiță nu a reușit până la 17 ianuarie anul următor să formeze o majoritate parlamentară! În plus, deși N.Iorga (Partidul Naționalist-Democrat) a propus înțelegeri între partide, fără interese de grup, pentru a trece peste perioada grea, a se adopta legi noi și noua Constituție, iar Partidul Țărănesc (fondat de Ion Mihalache) cerea guvern neutru, fiind contra ,,rotației partidelor oligarhice”, O.Goga (Partidul Național) a depus o moțiune împotriva guvernului. Ea a trecut cu 190 voturi pentru și 81 contra, iar ultimul guvern conservator din istoria noastră cădea.
După aceasta, regele Ferdinand, fără consultări, a încredințat mandatul lui Brătianu și a urmat ,,marea guvernare liberală” (1922-1926).
De ce am înșirat toate acestea?
În vremuri de criză, de după război, de așezare în tihnă a țării, de poziționare a actorilor politici, de unificare teritorială care a presupus și administrația, de pericol al maximalismului/ bolșevismului, am avut și guverne conduse de generalii Coandă, Văitoianu, Averescu. Era potrivit.
Ceea ce nu pricep în zilele de acum la acești bezmetici din politica românească: de ce se folosesc de gen. Ciucă? De ce îl sacrifică? Până la urmă omul și-a făcut cariera militară, nu este importantă persoana sau numele lui, ci haina militară, faptul că e reprezentantul oștirii țării?
Este adevărat că și el a acceptat, că se complace în această împuternicire, dar cui folosește că este târât în așa ceva?
Pentru că vremea trece, la scara istoriei, fitilistul dezbinator Iohannis este mai nimic, iar pușcăriașul vopsit și bolnav de putere Cîțu nici nu există împreună cu camarila care, în loc să-l tragă de mânecă, îl excită și mai tare.
Din nefericire, va rămâne impresia despre haina purtată de doctorul colonel V.Gheorghiță și va rămâne și cea a gen. I.N. Ciucă, chiar dacă acum umblă numai civil. El rămâne ofițer până îl pune în cosciug!
Este la fel ca atacul la Biserica Ortodoxă: cine are interesul să scadă încrederea poporului în armata țării și pentru ce vremuri plănuite?
Sursa principală a documentării: I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Paideia, București, 1999.
Colonel (r.) Florin Șinca
29 oct. 2021
