CRITICII

Protestul împotriva vaccinării obligatorii. Firul evenimentelor

Astăzi a avut loc în București, în fața parlamentului României, un protest al românilor care nu doresc ca vaccinarea să fie obligatorie.

La proteste au participat în momentul de vârf aproximativ 15.000 de cetățeni, conform datelor furnizate de către MAI.

La un moment dat manifestanții au pătruns și în curtea parlamentului României, dar fără a se înregistra evenimente, adică violențe.

Dar haideți să o luăm de la zero, adică de la ora 00.00 a zilei de 21 decembrie, atunci când autocarele și mașinele personale deja plecaseră din diferite colțuri ale României pentru a se participa la protest. Au venit români tocmai din Timișoara, Constanța, Botoșani și Satu Mare. La protest au fost reprezentate toate județele României.

Participanții au avut o singură doleanță: parlamentarii să nu aprobe un proiect de lege care ar fi impus vaccinarea obligatorie. Pe ordinea de zi a parlamentului se afla PLX 545, adică o propunere de lege care includea și faptul că persoanele nevaccinate să nu mai fie primite la locul de muncă.

Primii manifestanți au început să apară în Piața Constituției în jurul orei 7 dimineața. Românii prezenți aveau steaguri tricolore și mesaje privind oprirea vaccinării obligatorii.

La ora 8 deja se adunaseră câteva mii de persoane iar printre ei se aflau și parlamentarii AUR în frunte cu George Simion și Claudiu Târziu.

Mulțimea a început să se organizeze, așezându-se la intrările principale în curtea parlamentului României.

La ora 9 erau prezente aproximativ 5.000 de persoane și cam toate intrările au fost pichetate. Parlmentarii de la PSD, PNL și USR s-au declarat nemulțumiți, au vrut să pătrundă în curte cu mașinile lor scumpe, însă mulțimea adunată bloca accesul. Românii adunați s-au ales cu injurii și semne obscene din partea parlamentarilor sistemului, stârnindu-se astfel nemulțumirea celor adunați.

După ora 10 deja vorbim de peste 10.000 de persoane adunate, pentru ca la ora 11 să fie aproximativ 15.000 de persoane conform datelor oferite de forțele de ordine.

Lumea a început să devină agitată, jandarmeria însă a reușit să mențină ordinea în ciuda insistențelor liderilor PNL și USR care îndemnau forțele de ordine să intervină în forță. Practic cei care în 10 august au cerut dreptul la o liberă manifestare pe 21 decembrie au cerut ca jandarmeria să îi bată pe participanți. Sigur că ordinul politic nu a fost urmat și manifestația a decurs fără incidențe.

Aproximativ la ora 12 porțile curții parlamentului au fost deschise, se pare că iala s-a stricat: nu au fost bani suficienți ca să repare și porțile, sume impresionante de bani au fost căpușate de către firmele apropiate de PNL și PSD.

La acel moment un angajat al MAI, identificat ulterior, a vopsit mai multe mașini parcate în curte. Românii sunt pe bună dreptate nemulțumiți mai ales când ei au pensii și salarii mici dar parlamentarii trăiesc în lux și în bolizi care valorează zeci de mii de euro. Persoana în cauză a fost identificată și nu era un membru al partidului AUR, așa cum USR încearca să îi mintă pe români.

În jurul orelor 14 manifestația la parlament s-a încheiat și mulțimea a plecat în marș spre palatul Victoria, dar Ciucă nu era la muncă, fiind plecat pe la Bruxelles ca să își ia comenzile pentru următoarea perioadă. Se pare că Nicolae Ciucă în mod intenționat și-a făcut de lucru în afara țării, tot așa cum și Ceaușescu a plecat în Iran înainte ca revoluția română să înceapă și să fie asasinat la comanda lui Ion Iliescu.

Related Articles

Back to top button